Măruţă, impresionat de vorbele lui Viorel Lis! Află care e ultima dorinţă a fostului primar înainte să moară! Ce i-a cerut să facă

• Știri
Măruţă, impresionat de vorbele lui Viorel Lis! Află care e ultima dorinţă a fostului primar înainte să moară! Ce i-a cerut să facă

Viorel şi Oana Lis au fost prezenţi în emisiunea „La Măruţă”, de la Pro TV,  unde au vorbit despre problemele de sănătate ale fostului primar al Bucureştiului.

Viorel Lis are probleme cu memoria, iar medicii i-au descoperit leziuni pe creier, iar acest lucru îl face să uite de existenţa cunoscuţilor.

„La noi nu prea vine lume neanunţată. A sunat interfonul într-o dimineaţă, chiar am început să înjur că m-a trezit din somn. M-am dus la interfon . Nu a zis nimeni nimic. Şi când am trecut pe lângă gaze am văzut că erau aprinse. Am ajuns la spital. Mi-a fost rău. Dormeam. M-am şi speriat. Viorel le-a lăsat aprinse. Nu a vrut să facă asta, dar s-a întâmplat.” – Oana.

Viorel Lis

„Eu nu ştiu nimic de aceste pierderi de memorie. Chiar şi atunci când eram în maşină era să facem accident. A ţipat Oana la mine, nu mi-am dat seama de nimic. M-am trezit în dreapta. Apoi nu mi-am adus aminte ce s-a întâmplat. Mi-a povestit Oana. A fost groaznic.” –  Viorel Lis.

„Am depresii şi mă gândesc la moarte. Am momente în care îmi visez părinţii. Au fost nişte oameni care au avut grijă de mine enorm. ” – Lis.

„A devenit mai sensibil din cauza bolii. Nu îşi dă seama de ceea ce spune. M-a întrebat într-o dimineaţă unde se duc toţi oamenii ăştia care mor” – Oana.

„Mă apucă depresia când văd oameni din generaţia care mor, se duc, iar eu rămân şi ştiu că o să-mi vină şi mie rândul.” – Lis.

„Măruţă, o rugăminte mai am la tine până la final. Vreau să-mi mai faci încă o dată o farsă, o ultimă farsă. Doar aşa, să…” – Lis.

L.C

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laura Cosoi, deplasare spontană alături de soț și fiica lor. „Nu suntem în vacanță, suntem în prospecție!”
Click.ro
Laura Cosoi, deplasare spontană alături de soț și fiica lor. „Nu suntem în vacanță, suntem în prospecție!”
Planul pentru încheierea războiului din Ucraina. Disputa dintre Trump și Zelenski ascunde o inițiativă de pace mult mai importantă
Digi 24
Planul pentru încheierea războiului din Ucraina. Disputa dintre Trump și Zelenski ascunde o inițiativă de pace mult mai importantă
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Din păcate, România este pe primul loc în Uniunea Europeană
go4it.ro
Din păcate, România este pe primul loc în Uniunea Europeană
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ștefan Popescu: Atacurile din apele teritoriale ale României sunt momentul adevărului pentru NATO și țara noastră
Gandul.ro
Ștefan Popescu: Atacurile din apele teritoriale ale României sunt momentul adevărului pentru NATO și țara noastră
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
Mediafax Italia
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor
Mediafax Spania
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor