Michael Jackson, omul care le-a amintit bucureștenilor că sunt, în fine, liberi

Știri
Michael Jackson, omul care le-a amintit bucureștenilor că sunt, în fine, liberi

1 octombrie 1992. În ciuda celor trei ani de libertate, Bucureștiul părea încă nesigur de drumul său occidental.

Coliziunea vestului cu estul s-a produs în sfârșit, în acea joi de început de octombrie, pe stadionul Național, atunci când Michael Jackson a apărut din senin, din măruntaiele scenei, în strigătele gâtuite de emoție ale celor 70.000 de oameni veniți să asiste la istorie.

Întreaga elită politică a vremii, dornică să se asocieze cu uriașul eveniment, este prezentă, la locuri de cinste, despărțiți de doar câțiva metri de idolul unei întregi planete.

Și nu orice fel de idol, ci unul american și planetar. La cei 70 de ani pe care tocmai îi împlinise, liberalul Radu Câmpeanu plânge și declară, conform presei vremii: ”Mă simt ca în străinătate!”.

Era totuși vremea când bucureștenii încă ascultau exclusiv casete audio piratate, luate din târg de la Vitan, beau suc de la dozator Tec și cel mai de anvergură show international la care aveau acces era festivalul Cerbul de Aur, și acela la Brașov.

Mulți dintre cei prezenți spun despre acel spectacol din 1992 (parte dintr-un tur în 69 de țări al aristului, desfășurat pe durata a un an și jumătate) că rămâne și astăzi cel mai impresionant show din istoria Bucureștiului și a României.

Difuzat de HBO, spectacolul bate orice record de audiență al postului. Scena memorabilă care a atras atenția întregului glob asupra Bucureștiului este cea în care Cora Popescu, o tânără de doar 16 ani, urcă pe scenă alături de Jackson, îl îmbrățișează și dansează cu acesta pe câteva acorduri din ”She’s Out of My Life”.

Concertul durează puțin peste 2 ore și se termină în lacrimile celor prezenți, care îi strigau insistent lui Michael că îl iubesc și că nu vor să plece.

Artistul avea să fie atât de impresionat de atmosfera din București încât se întoarce în capitală, în 1996, tot pe Lia Manoliu. Dar farmecul și pasiunea oamenilor care au trăit acel prim moment, din 1992, nu vor mai fi egalate vreodată.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
FOTO. Iubita lui Giani Kiriță a renunțat la sutien la plajă și a atras toate privirile
Prosport.ro
FOTO. Iubita lui Giani Kiriță a renunțat la sutien la plajă și a atras toate privirile
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Valentina Pelinel, dezvăluiri despre viața cu trei copii: „Încă vreau și timp cu soțul meu”
Click.ro
Valentina Pelinel, dezvăluiri despre viața cu trei copii: „Încă vreau și timp cu soțul meu”
Cine va fi nașul de cununie a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Când va avea loc ceremonia
Digi 24
Cine va fi nașul de cununie a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Când va avea loc ceremonia
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Digi24
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Scandalurile se țin lanț în TVR. Fosta directoare, Doina Gradea, se ceartă cu deputatul PNL Alexandru Muraru, după ce acesta a atacat-o în repetate rânduri pe Sorina Matei
Gandul.ro
Scandalurile se țin lanț în TVR. Fosta directoare, Doina Gradea, se ceartă cu deputatul PNL Alexandru Muraru, după ce acesta a atacat-o în repetate rânduri pe Sorina Matei
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!