Nepotul lui Ionică Minune a făcut senzație pe scenă. Tzancă Uraganu: „O să ajungi mare de tot în țara asta”

Tzancă Uraganu

Tzancă Uraganu (31 de ani) a postat un video în care îl prezintă pe nepotul lui Ionică Minune (63 de ani). Băiețelul care cântă la clapetă cu o viteză fulgerătoare a ajuns imediat viral pe rețelele de socializare. Manelistul l-a asigurat că va ajunge cunoscut de întreaga țară. 

Ionică Minune este unul dintre cei mai cunoscuți acordeonist din întreaga lume, motiv pentru care este supranumit „Regele acordeonului din România”. Celebrul lăutar a susținut spectacole în fața președinților francezi François Mitterrand și Jacques Chirac, a președintelui american Bill Clinton și a liderului palestinian Yasser Arafat.

Ene Gheorghe (numele real al lui Ionică Minune, n.r.) a avut primul său concert la vârsta de patru ani, chiar în fața lui Nicolae Ceaușescu. Copil la vremea aceea, talentul său s-a remarcat imediat ca o minune, motiv pentru care s-a și ales cu această poreclă.

În prezent, se pare că nepotul său este cel care dorește să-i calce pe urme. Tzancă Uraganu l-a filmat în timp ce cânta la clapetă și românii nu au putut să se abțină din a-l felicita pe cel mic. (CITEȘTE ȘI: Fratele lui Tzancă Uraganu, implicat într-un accident grav. Miraj Tzunami a făcut praf bolidul de sute de mii)

Tzancă Uraganu: „Nu am cuvinte să spun cât de înzestrat ești”

Manelistul a rămas profund impresionat de talentul „divin” al băiețelului și nu a ezitat să-l facă celebru pe rețelele de socializare. Tzancă Uraganu i-a garantat nepotului lui Ionică Minune că va avea parte de faimă atunci când se va face pare.

Tzancă Uraganu? / (Foto: CANCAN.RO)

Tzancă Uraganu (Foto: CANCAN.RO)

„Nepotul lui Ionică Minune. Se vede. Se vede, fraților, pe bune. Nu am cuvinte să spun cât de înzestrat ești de la Dumnezeu. O să ajungi mare de tot în țara asta”, a spus Tzancă Uraganu către nepotul lui Ionică Minune. (CITEȘTE ȘI: Tzancă Uraganu a aflat cine sunt hoții care i-au spart locuința din Capitală: ”Au venit 4 inși, credeau că găsesc vreun seif”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!