Niculescu: „Îmi e rușine unde am ajuns! Cu toţii trebuie să intrăm cu capul în zid!”

Niculescu: „Îmi e rușine unde am ajuns! Cu toţii trebuie să intrăm cu capul în zid!”
Tehnicianul „câinilor”, Claudiu Niculescu a declarat după meciul pe care Dinamo l-a pierdut la Botoșani cu 2-0 că îi este rușine unde au ajuns alb-roșii.

„Cum aş putea să fiu când echipa pierde 2-0? Sunt foarte supărat. Cu toţii trebuie să intrăm cu capul în zid. Îmi e ruşine unde am ajuns, tuturor ar trebui să ne fie ruşine pentru locul pe care suntem. Dar la fotbal se văd caracterele puternice, nu trebuie să cedăm. Trebuie să urcăm în clasament, pentru că situaţia e cum e. Dar eu am încredere că pot redresa situaţia. Nu o spun pentru public, chiar cred în asta. Băieţii aveau moralul scăzut, am lucrat în acest sens. Acum, am luat gol în minutul 2 şi iar i-am văzut pe băieţi căzuţi, cu capul în pământ. Noi am adus echipa aici, noi trebuie să o scoatem. Vă spun sincer că nu mă aşteptam la greşelile individuale pe care le-am făcut. Ştiam foarte bine jocul Botoşaniului, dar noi azi i-am ajutat. Din acest moment nu mai e de glumă. Cine nu face ceea ce le cer eu pe teren va sta în tribună. O să fac o analiză, sunt nemulţumit de mulţi dintre jucători. Au fost greşeli tactice, tehnice, de poziţionare. O să le arăt ce au făcut greşit şi ce trebuie să facă. Mă uit în clasament şi e extrem de ruşinos. Mai ales că ne aşteaptă o perioadă infernală”, a declarat Claudiu Niculescu, antrenorul principal al formației Dinamo București.

FC Botoșani s-a impus pe „Municipal” în ultimul meci al etapei a XI-a a Ligii I în fața alb-roșilor grație golurilor marcate de Răzvan Oaidă (min.3) și Diego Fabbrini (min.90).

În urma rezultatului moldovenii au făcut rocada cu „câinii” în clasament, aflându-se pe locul 11 cu 12 puncte, alb-roșii fiind pe locul 12 cu 11 puncte.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Digi 24
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute