NOI INFORMAŢII despre starea de sănătate a Regelui Mihai I: „A primit Sfânta Împărtăşanie”

Publicat: 08/11/2017 | 10:10

După ce Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au plecat de urgenţă în Elveţia, pentru că starea de sănătate a Regelui Mihai I s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, astăzi, Casa Regală a României a făcut un anunţ important. Mesajul a fost transmis cu ocazia sărbătorii de azi când creştinii îi cinstensc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Casa Regală a anunţat că marea sărbătoare „îl găseşte pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferinţă, la reşedinţa din Elveţia, fiind înconjurat de Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, conform Pro TV.

Alteţele Lor au anunţat că nu vor organiza niciun eveniment la reşedinţă şi că Regele este asistat neîncetat de maici şi angajaţi.

Regele Mihai a primit Sfânta Împărtăşanie: Aseară, un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale a venit la reşedinţa din Elveţia pentru a da Majestăţii Sale Sfânta Împărtăşanie, în prezenţa Principesei Moştenitoare, potrivit sursei citată mai sus.

În urmă cu un an şi jumate Regele Mihai I s-a retras din viaţa publică, din cauza bolii chinuitoare. Majestatea sa însă a fost vizitat foarte des de familie, iar câteva măicuţe l-au îngrijit în permanenţă . În ultimul timp însă, când starea de sănătate a regelui s-a agravat drastic, cei mai apropiaţi oameni au venit de urgenţă aici la Aubonne să-i fie aproape.

Regele Mihai I este singurul fost şef de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Majestatea sa şi Regina Ana, care a murit anul trecut, au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

Citește și...