Nuntă de 1 milion de euro într-o familie de romi! S-a însurat fiul „Regelui Ciompi”

• Poze

Aroganţa supremă, fiţa fiţelor, făleală fără număr sau nunta secolului. Aşa ar putea fi catalogată nunta fiului regelui Ciompi, o renumită familie de romi din Caransebeş pentru extravaganţe şi luxul în care trăiesc. Regele şi-a însurat fiul, pe Nicu, fără să măsoare cât de adânc bagă mâna în sacul cu bani. La cam un milion de euro a fost estimată petrecerea despre care vor vorbi şi strămoşii lor. Alte milioane le-a investit în palatul care, cândva, a fost sediul istoric al ansamblului folcloric Doina Banatului.

Misterul prin care a reuşit să se instaleze într-o clădire istorică n-a fost elucidat, dar investiţia a fost pe măsură XXL. Scară interioară din lemn masiv sculptat, mobilier suflat în aur şi candelabre făcute pe comandă. Regele sforăie doar în aşternuturi de la Chanel şi Versace, iar baia e de departe piesa de rezistenţă. Ciompii se scaldă într-o cadă în formă de pantof cu toc,
realizată de un artist italian, iar preţul ei sare de 20.000 euro.

Prinţul regelui a ales pentru marele eveniment două costume, alb şi bleumarin, accesorizate cu broderii fine din cristale. Pantofii, asortaţi în aceeaşi nuanţă şi la fel de sclipitori, dar şi cu numele prinţului ştanţat pe interior. Mireasa, însă, pare că a adunat toate comorile din adâncurile oceanelor şi le-a îmbrăcat. Perle, cristale şi bijuterii aşezate atent de mama stilistă. Parada s-a mutat apoi în stradă, acolo unde mărcile celor mai scumpe maşini au defilat mai ceva ca la salonulauto. Mai multe ferrari-uri la un loc cum s-au perindat pe străzile din Caransebeş, nici Monaco n-a văzut.

Tot alaiul a fost întâmpinat cu mare fast de amfitrionii evenimentului, Romică Ţociu şi Cornel Palade. Iar startul nunţii l-a dat socrul mare, fluturându-i lui Nicolae Guţă pe sub nas un teanc generos cu cele mai mari bancnote de euro.

Cum lăutarii şi-au făcut încălzirea şi safteaua cu dedicaţii fără număr, tot în neştire au întins şi mesele cu preparate dintre cele mai sofisticate. De la fructe sculptate ca adevărate opere de artă, la deserturi fine şi purcoaie de purceluşi tradiţionali la proţap tehnologizat şi fructe de mare. Mare le-a fost şi mirarea invitaţilor să se vadă în direct pe un ecran gigant montat în curtea palatului. Toată nunta, estimată la un milion de euro, ar fi fost suportată de socrul mare, care are o firmă de construcţii în Spania, cu 120 de angajaţi.  

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
Click.ro
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
Gandul.ro
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta