O asistentă româncă din Franța, infectată cu noul coronavirus, șochează: „Mi-a fost frică. Nu mai văzusem atâta moarte”

Simona Suciu, o asistentă româncă stabilită în Franța infectată cu noul coronavirus, a mărturisit într-un interviu că niciodată în cariera sa nu a văzut în jurul său atâta moarte.

În același timp, asistenta susține că statul francez nu a gestionat așa cum ar fi trebuit criza provocată de COVID-19.

„În Franţa, pandemia a luat pe toată lumea prin surprindere, pe nepusă masă, cum zice românul sau à la légère, cum spune francezul. Cu toate că, în decembrie, COVID-19 şi-a făcut apariţia în Wuhan, în februarie s-au explicat cazurile de contaminări în Italia, în Franţa toţi o luau ca pe o gripă simplă. «Nimic grav, nu vă îngrijoraţi!», auzeam la muncă.

Încercam să le spun că e foarte grav, că fratele meu, asistent medical în Italia, plânge zilnic că nu mai poate de atâta moarte de om, dar nimeni nu mă asculta. Franţa nu a fost deloc pregătită şi nici nu a învăţat din greşeala Italiei, adică să se pregătească cu măşti şi echipamente de protecţie. Când a venit valul de epidemie, am căzut toţi ca spicele de grâu”, spune femeia, potrivit Adevărul.

Cum a început totul

Asistenta povestește că pe 24 martie că primul pacient a murit pe 24 martie, iar 20 de zile mai târziu nu mai aveau unde să pună oamenii decedați.

„Aveam cadavre peste tot… îi închideau în sicrie, iar familia nu avea dreptul să vadă trupul. Atâta moarte de om, în timp aşa scurt, nu am văzut în toată cariera mea.

Mureau singuri şi fără să îşi poată lua măcar adio de la familie şi fără ca noi, cadrele medicale, să putem face ceva pentru ei.

Plângeam în fiecare zi. Nu ştiam ce se va întâmpla. Pompele funebre nu mai reuşeau să ia sicriele cu cei morţi şi îi ţineau la noi, pe unde puteau”, îşi reaminteşte românca.

Pe 6 aprilie, Simona a fost testată pozitiv. „Am început să am simptome şi mi-am dat seama că am luat virusul. Totul a început cu pierderea bruscă a mirosului şi gustului, apoi o oboseală extremă.

Nu aveam dureri, nu aveam febră, dar simţeam virusul între ochi, la sinusuri. Doi colegi de-ai mei au murit… mă rugam pentru ei şi pentru mine… mi-era frică”.

Înapoi la muncă

A ales ca după cele 14 zile de autoizolare să revină la muncă şi să fie de folos: „Fac turul de la un spital la altul, de la o casă de bătrâni la alta şi nu, nu mi-e frică. Acum au nevoie de noi cei ce suferă”.

Între timp, autorităţile au reuşit să se mobilizeze, a fost introdus un protocol de tratament, iar numărul deceselor s-a redus simţitor.

„Experienţa asta ne va schimba categoric vieţile. Va trebui să învăţam să trăim cu acest virus, pentru că, după cum susţin cercetătorii de la Centre de Recherche Pasteur din Paris, ne vom confrunta cu el în fiecare an. Ar trebui să învăţăm să fim mai pregătiţi în cazul în care ne lovim de o nouă pandemie, adică să luăm măsuri de protecţie din timp şi să se investească mai mult în sistemul sanitar, în cercetare. Şi să fim mai buni unii cu alţii, că nu se ştie când ne vine rândul”.