O îndrăgită artistă de la noi însărcinată? „Ne dorim patru copii…” Primele declaraţii ale soţului

Poze

Deja au aparut zvonuri conform cărora Carmen ar fi însărcinată. Întrebat de acest lucru, Culiţă a spus că artista încă nu aşteaptă un copil, însă este foarte posibil ca acest lucru să se întâmple în viitorul apropiat. Cei doi îşi doresc să devină părinţi de tineri.

„Deocamdată nu este însărcinată, însă ne dorim să se întâmple cât mai curând. Ne dorim să avem cel puţin patru copii, şi acum e timpul să ne apucăm, nu când vom îmbătrâni, sa fim nişte părinţi tineri. Noi suntem patru fraţi, mama are 12 fraţi, tata şase, deci provin dintr-o familie numeroasa, aşa ca îmi doresc la fel şi familia noastră sa fie cel puţin cu patru minioni dacă ajută bunul Dumnezeu!”, a declarat Culiţă Sterp.

„Copiii sunt o binecuvântare de la Dumnezeu şi trebuie sa îi laşi să vină pe lume oricâţi vrea Domnul, nu trebuie sa spunem niciodată că e greu, că ajunge unul sau doi, nu! Cum am crescut noi şi fratii noştri or sa crească şi copiii oricâţi ar fi. Dumnezeu are grija de fiecare, chiar dacă e mai greu când sunt mici, când sunt mari şi vedem casa plină ni se umple sufletul de bucurie. Ştiu cum eram şi noi când eram mici, când veneam toţi 4 de la şcoala, nu era bucurie mai mare pentru mama, pentru părinţii noştri care se străduiau sa nu ne lipsească nimic şi sa ducem o viaţa fericită. Aşa vreau să fie şi copiii noştri, să le oferim un viitor frumos şi tot ce poate ne-a lipsit nouă când am fost copii, lor să nu le lipsească! Nu ne dorim nici să crească cu totul de-a gata, că nici aşa nu e bine dar nici să ducă lipsuri. Să aibă o viaţă echilibrată şi frumoasa alături de noi, şi sa ştie să aprecieze munca noastră pentru ei şi să se bucure de orice lucru din inimă!”, a adaugat intrepretul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
Moştenitorul imperiului de miliarde al lui Ion Țiriac a primit un mesaj în ziua când a împlinit 50 de ani: „Îți datorez viața mea”
Prosport.ro
Moştenitorul imperiului de miliarde al lui Ion Țiriac a primit un mesaj în ziua când a împlinit 50 de ani: „Îți datorez viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Țurcașiu, speriată de gestul lui Călin Șerban: „Să nu mă ceri de nevastă”
Click.ro
Anca Țurcașiu, speriată de gestul lui Călin Șerban: „Să nu mă ceri de nevastă”
Planta aromatică pe care mulți o folosesc fără să-i cunoască proprietățile. Ce beneficii are și cum se consumă corect
Digi 24
Planta aromatică pe care mulți o folosesc fără să-i cunoască proprietățile. Ce beneficii are și cum se consumă corect
Ce spune Nicușor Dan după reținerea lui Călin Georgescu
Digi24
Ce spune Nicușor Dan după reținerea lui Călin Georgescu
SUV-ul hibrid Jaecoo 8 SHS-P poate fi comandat în România. Cât costă rivalul pentru Škoda Kodiaq sau Hyundai Santa Fe?
Promotor.ro
SUV-ul hibrid Jaecoo 8 SHS-P poate fi comandat în România. Cât costă rivalul pentru Škoda Kodiaq sau Hyundai Santa Fe?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Mai au nevoie iPhone-urile de folie de protecție? Răspunsul tranșant dat de Apple
go4it.ro
Mai au nevoie iPhone-urile de folie de protecție? Răspunsul tranșant dat de Apple
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!