O mai știi pe Oana?! Ce s-a ales de solista trupei Genius, la 20 de ani după ce a dispărut din lumina reflectoarelor

La începutul anilor 2000 trupa Genius făcea ravagii în România. De la Costinești până în București, hiturile lansate de către cei trei membri răsunau în difuzoare, de la asfințit până la răsărit. Succesul a fost garantat, însă așa cum au ajuns în topurile muzicale, așa au și dispărut din lumina reflectoarelor. Iată ce s-a ales de solista trupei Genius, Oana Vincu, la 20 de ani după retragerea din showbiz!

Ce s-a ales de solista trupei Genius? Cu ce se ocupă acum Oana Vincu

Între anii 1996- 2001, Oana, Cezar și Ovidiu au spart topurile muzicale din România. Hituri precum ”Macho man”, ”Cheful”, ”Orașul trist” au câștigat rapid inimile oamenilor, însă de 20 de ani nu prea s-a mai auzit nimic de aceștia. Se pare că în momentul în care cei trei au ieșit din lumina reflectoarelor, Oana Vincu, solita trupei, este singura care a rămas să cocheteze cu  muzica. În prezent locuiește în Timișoara acolo unde este profesoară de canto.

Imediat după destrămare trupei Genius, Oana și Cezar au rămas împreună formând un cuplu. Aceștia au locuit o perioadă în America, după care drumurile lor s-au separat.

Cu ceva timp în urmă solita trupei a vorbit despre motivul care a dus la destrămarea trupei Genius:

“Totul a început să se clatine, atunci când oboseala și-a spus cuvântul. Aveam foarte multe concerte, de multe ori, două sau trei pe zi, mai ales în timpul verii, pe litoral. Nu a fost deloc ușor pentru niște copii, care terminaseră liceul și poate nu fuseseră plecați de acasă mai mult de o săptămână, două, pe timpul vacanțelor de vară.

Să nu uităm, de asemenea, condițiile în care se cânta, de cele mai multe ori pe atunci. Iarnă, sălile erau neîncălzite, nu existau atât de multe hoteluri și pensiuni ca și acum, deci uneori și la condițiile de cazare erau probleme. Poate toate astea, oboseală, trei caractere diferite și-au spus la un moment dat cuvântul.

Nu am mai continuat, pentru că am decis de comun acord să ne oprim. Nu au fost certuri legate de bani, precum s-a vehiculat în presă. Știu că citisem adevărate scenarii de film despre despărțirea noastră.”, a povestit Oana de la Genius, potrivit ziare.com.

Sursa foto: Arhivă CANCAN

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Marin, un nou început după despărțirea de Adrian Brâncoveanu? Ce a dezvăluit despre viața amoroasă
Click.ro
Andreea Marin, un nou început după despărțirea de Adrian Brâncoveanu? Ce a dezvăluit despre viața amoroasă
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Elena Udrea comentează dezvăluirea Gândul despre like-urile ”fantomă” de pe pagina fostului premier Ilie Bolojan: ”Sunt boții, fără discuție”
Gandul.ro
Elena Udrea comentează dezvăluirea Gândul despre like-urile ”fantomă” de pe pagina fostului premier Ilie Bolojan: ”Sunt boții, fără discuție”
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...