Oana, primele declarații după ce Viorel Lis a suferit un accident vascular cerebral

• Vedete
Oana, primele declarații după ce Viorel Lis a suferit un accident vascular cerebral

La scurt timp după ce Viorel Lis a suferit un accident vascular cerebral, soția lui a făcut primele mărturisiri despre clipele de coșmar petrecute chiar în casa în care locuiesc. În prezent, fostul edil al Capitalei este internat la Spitalul Universitar, iar medicii îi administrează un tratament special în astfel de situații.

“M-am speriat rău de tot, am mers la spital. El nu voia să meargă – bolnavul nu realizează gravitatea situaţiei. El zicea că se duce acasă ca să se culce. Dacă mergea paraliza sau murea în somn. E internat la Spitalul Universitar, este pe mâini bune – se impune un anumit tratament în primele trei ore de la accident”, a declarat Oana Lis în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.

Citește și: Viorel Lis vrea pensie de revoluționar, ca a lui Arșinel! Fostul edil nu se dă bătut și insistă să i se recunoască meritele

Viorel Lis, operat de urgență la finalul anului trecut

Citește și: Unde a făcut dragoste prima dată Viorel Lis cu actuala soţie, Oana. “Am aşteptat trei luni, după care…”

Vă reamintim că Viorel Lis s-a operat de colecist în luna noiembrie a anului 2017. Intervenția chirurgicală a fost extrem de delicată. După operația suferită, Oana Lis a făcut mărturisiri şocante despre soțul ei.

„Da, din păcate, nu s-a putut opera imediat. Vreau să vă spun că el se simte rău de mai bine de o săptămână. (…). Cred că de la durere delicra, la un moment dat, a venit în cameră şi s-a dat cu capul de dulap. (…). «Dacă mai staţi acasă, să ştiţi că face septicemie.» (…). A semnat pe propria răspundere că pleacă. (…). Nu am ştiut că este atât de gravă. A semnat pe propria răspundere că nu mai stă la spital. A fost groaznic fără el zilele astea. Durerile erau groaznice, nicio pastilă nu îşi făcea efectul. V-am spus, delira, chiar m-am speriat mult. (…). Mi-a spus doctora că i-a crescut tensiunea când era pe masa de operaţie. În sine, intervenţia a fost simplă, dar la vârsta lui a fost complicată. (…)”, a  povestit Oana Lis în cadrul unei emisiuni TV.

Citește și: Oana Lis, în lacrimi la TV. Ce i-a spus Viorel Lis înainte să intre în sala de operaţii: „Ne-am luat la revedere ca şi cum…”

 “S-au crucit și medicii când au văzut ce am în mine. Sper să depăşesc această perioadă, nu mă simnt foarte bine. Acum, încep să obosesc destul de repede, nu mai am energie. E destul de dificil pentru mine. Uneori simt că rămân fără aer”, a declarant Viorel Lis în cadrul unui interviu acordat pentru Spynews.ro.

Citește și: Cum arată crucea lui Viorel Lis. Oana, soţia fostului edil, a făcut publică imaginea. “Mă îngrijorează că a slăbit 13 kilograme!”

Oana şi Viorel Lis sunt împreună de la sfârşitul anilor ’90 şi formează unul dintre cele mai nonconformiste cupluri din showbizul din România.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare