Povestea incredibilă a unei tinere ce a fost părăsită de soț la cinci zile după ce a rămas paralizată. A început o nouă viață

Riona Kelly, mamă a patru copii, a trecut prin momente greu de imaginat, însă în cele din urmă și-a găsit fericirea. Femeia în vârstă de 37 de ani a fost părăsită de soți la cinci zile după ce a rămas paralizată. A trecut prin momente cumplite, dar în cele din urmă tot răul a fost spre bine, găsind un partener de nădejde în antrenorul său.

Tânăra din Halifax, Yorkshire, a suferit un accident cerebral în urma căruia a rămas paralizată. Mai mult, la numai cinci zile după tragedie a fost părăsită de soțul ei și lăsată singură cu patru copii. Ce doi fuseseră căsătoriţi mai bine de 14 ani, înainte ca bărbatul să o abandoneze pe patul de spital.

La început verdictul medicilor a fost crunt, aceștia au avertizat-o pe femeie că este posibil să nu mai meargă niciodată, dar și-a revenit în mod miraculos.

 „După ce soțul meu m-a lăsat în spital, prietena mea, Sarah, a devenit ruda mea apropiată, ea și copiii m-au sprijinit în timpul recuperării mele. Privind în urmă îmi dau seama că aveam o căsnicie stricată, dar ne construisem o viaţă împreună şi aveam responsabilităţi. Era momentul în care aveam cel mai mult nevoie de soțul meu.

În acel moment, medicii mi-au spus că nu voi mai merge niciodată. Am avut un accident de mașină cu 18 luni în urmă și mi-au spus că asta ar fi putut provoca probleme la coloana vertebrală.”, a declarat Riona Kelly

Și-a găsit sufletul pereche

Riona Kelly a avut nevoie de multă putere să treacă peste toate lucrurile ce i s-au întâmplat. Însă soarta i-a scos în cale un om care a ajutat-o foarte mult. Atât cu recuperarea fizică de după accident, cât și în viața personală.

Între ea și antrenorul său s-a legat o poveste de dragostea, iar bărbatul a fost alături de ea exact atunci când a trebuit și i-a dat putere să meargă mai departe.

 „După ce am suferit accidentul vascular cerebral, nu numai că a trebuit să mă confrunt cu paralizia, dar am avut de-a face cu pierderea soţului meu şi a căsniciei de 14 ani. După sesiunile de fizioterapie, Keith și cu mine am rămas în contact, el mă întreba cum mă simt şi ce mai fac și relația noastră a înflorit de acolo. Acum suntem împreună de 11 luni, copiii îl plac foarte mult și în sfârșit simt că trăiesc viața pe care o merit”.

 Acum am nevoie doar de scaunul cu rotile pentru a parcurge distanțe lungi, dar locuinţa mea nu a fost adaptată în acest sens, așa că încerc să nu-l folosesc. Privind în urmă, ce am păţit s-a transformat în cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. M-am întors în sala de gimnastică și cu ajutorul lui Keith devin mai puternică ca niciodată”, a mai spus Riona Kelly, potrivit observatornews.ro.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!