Irisha: "N-am nevoie de confirmări din partea nimănui, lucrez mult asupra mea și după aceea mă apreciez tot eu!"
Irisha: "Există admiratori, într-adevăr, azi de dimineață am primit 101 trandafiri roșii cu unul alb în mijloc, foarte drăguț!"
Irisha: "Și florile, în general, pe care le primesc, mă sună curierii, le iau și au și ele bilețele. Casa mea chiar arată bine, arată ca o mini florărie.Și florile, în general, pe care le primesc, mă sună curierii, le iau și au și ele bilețele. Casa mea chiar arată bine, arată ca o mini-florărie!"
Irisha: "Mă gândesc momentan, nu sunt hotărâtă, de ce vrei să te mint? Știe și el, că i-am zis!"
Irisha: "I-am dat timp să mă cucerească, dacă va ști ce să facă cu acel timp, OK, dacă nu, nu. Și nu sunt arogantă deloc. Dacă va ști ce să facă cu acel timp, bravo lui, dacă nu, «thank you, next»!"
Irisha: "Eu nu sunt femeia aceea emotivă, care visează cai verzi pe pereți. Eu sunt foarte realistă și gândesc totul la rece. Adică ascult și inima, dar foarte puțin!"
Irisha: "Trebuie să fie interesant, inteligent, să-i pese de mine, să-i pese de nevoile mele, de ce vreau eu, de ce simt. Să fie și el cel puțin la același nivel ca mine, să facă lucruri interesante, să am ce să vorbesc cu el. Multe, trebuie să aibă multe, că un bărbat fix același lucru caută într-o femeie!"
“Nu sunt hotărâtă!” Atenție, băieți, se ocupă locul la asistenta de la “Neatza”!