Primele declarații ale lui Dodo, după ce s-a despărțit de tatăl copilui ei: ”Mă consider o femeie puternică”

Primele declarații ale lui Dodo, după ce s-a despărțit de tatăl copilui ei: ”Mă consider o femeie puternică”
sursa FOTO: Instagram

Deși urmează cât de curând să devină părinți, Dodo și Liviu Kevin au decis să pună punct relației lor. Cântăreața a făcut acum și primele declarații după ruptura de tatăl copilului ei.

Păreau un cuplu fericit și nimeni nu se aștepta ca Dodo și Liviu Kevin să se despartă. Iată, însă, că cei doi au decis să meargă pe drumuri separate cu doar câteva luni înainte de nașterea copilului lor. Ulterior, la scurt timp, bărbatul s-a afișat la brațul altei femei.

Adriana, tânăra care se presupune că ar fi actuala iubită, a fost blamată de internauți și acuzată că s-a băgat în relația celor doi. Femeia, însă, se apără și susține că nu a spart casa nimănui: ”Intenția mea nu e ca el să se împace cu nevasta lui. Oricum nu mă aștept de la nimeni să înțeleagă chestia asta. Nu am ce să mai zic în stilul ăsta, prea puțin îmi pasă. Singurul lucru pe care vreau să-l subliniez în toată treaba asta, am o singură chestie de lămurit și aia este că: eu nu am spart nicio casă. Ei doi nu erau împreună și nu l-am căutat eu, mi-a dat el mie mesaj ca băiat și etc, mai departe. Și dacă ar fi așa, ar fi fix problema mea. Cunosc o grămadă de femei care stau cu bărbați însurați, la mine nu se pune problema asta”, spunea Adriana.

Dodo: ”Mă consider o femeie puterică”

Dodo a șters toate fotografiile în care apărea alături de tatăl copilului ei și le-a mărturisit fanilor că nu regretă relația pe care a avut-o cu Liviu. Se consideră o femeie puternică și crede, cu tărie, că va depăși această situație și își va putea crește singură copilul.

”Viața te face să treci prin anumite lucruri cu un scop. Trebuie doar să fii capabil să înțelegi unde ai greșit și ce ai greșit. Mă consider o femeie, o mamă puternică pentru a trece peste această situație. Este un lucru foarte mare să ai curajul ăsta de la o vârstă așa fragedă. Consider că atât timp cât faci un lucru din inimă și pentru că simți cu adevărat, nu trebuie să regreți”, a scris Dodo pe rețelele de socializare.

Cine este Dodo Ioniță

DODO, pe numele real Doinița Ioniță, este fostă concurentă a emisiunii “X Factor” 2018; avându-l ca antrenor pe Ștefan Bănică Junior, bruneta a reușit să ajungă până în finala concursului de la Antena 1.

Ea a fost caracterizată drept “un fenomen” și a fost comparată cu Aura Urziceanu și chiar cu artista Mariah Carey, pentru că vocea ei este capabilă să ducă patru octave. După apariția de la “X Factor”, tânăra i-a atras atenția lui Costi Ioniță.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
FOTO. Sydney Sweeney, goală: campioana a reacționat de la Budapesta!
Prosport.ro
FOTO. Sydney Sweeney, goală: campioana a reacționat de la Budapesta!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Val de concedieri la o companie uriașă. Angajații au primit la 6 dimineața e-mailul care le-a schimbat viața: „Este ultima dumneavoastră zi de lucru”
Click.ro
Val de concedieri la o companie uriașă. Angajații au primit la 6 dimineața e-mailul care le-a schimbat viața: „Este ultima dumneavoastră zi de lucru”
„Cel mai îngrozitor moment”: Dezvăluirile ofițerului american salvat din deșert la 50 de ore după ce avionul său a fost doborât în Iran
Digi 24
„Cel mai îngrozitor moment”: Dezvăluirile ofițerului american salvat din deșert la 50 de ore după ce avionul său a fost doborât în Iran
NATO ia în calcul activarea Articolului 5, dar se teme de reacția Rusiei. Înalt oficial: „Am avut noroc până acum”
Digi24
NATO ia în calcul activarea Articolului 5, dar se teme de reacția Rusiei. Înalt oficial: „Am avut noroc până acum”
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
O nouă rundă de audieri la comisia din Senat privind întâlnirea lui Bolojan cu președinta CCR. Premierul demis nu confirmă participarea
Gandul.ro
O nouă rundă de audieri la comisia din Senat privind întâlnirea lui Bolojan cu președinta CCR. Premierul demis nu confirmă participarea
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
Mediafax Italia
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!