Lionel Messi a spus un „Da“ cât se poate de hotărât şi s-a căsătorit cu iubita sa, Antonella Roccuzzo, cu care are o relaţie de zece ani.
Nunta a avut loc vineri la Rosario, oraşul natal al internaţionalului argentinian. Tinerii căsătoriţi au apărut radioşi în faţa presei care aştepta nerăbdătoare în faţa hotelului unde a avut loc nunta. Cei doi s-au sărutat sub flash-urile fotografilor, mireasa purtând o rochie lungă, albă, iar Messi un costum gri închis. Ambii originari din Rosario, Lionel şi Antonella s-au întâlnit pentru prima oară în 1996, însă relaţia lor a început abia zece ani mai târziu.
Cei doi copii ai cuplului, Thiago, de 4 ani, şi Mateo, de un an şi jumătate, s-au aflat în primele rânduri la ceremonie, în cadrul căreia Lionel şi Antonella au spus „Da”, într-un salon al hotelului Pullman City Centre din Rosario. Însă, nu a avut loc şi o slujbă religioasă, deşi fotbalistul este un catolic convins, având chiar şi un tatuaj cu Iisus Hristos pe umărul drept. De asemenea, la marele eveniment a mai participat şi Shakira, în calitate de soţie a lui Gerard Pique, coechipierul lui Messi. Aceasta le-a cântat tuturor celor invitaţi la nuntă mai multe piese de ale sale.