Proxenetul ”Loverboy”, pedeapsă record. Ce au pătimit fetele trimise la produs în Germania

I.D. • Știri
Proxenetul ”Loverboy”, pedeapsă record. Ce au pătimit fetele trimise la produs în Germania

Judecătorii au stabilit o pedeapsă record pentru proxenetul care a trimis fete la produs în Germania folosind metoda clasică; le-a sedus și le-a trimis ”la muncă”, fără însă ca activitățile să fie cele sperate de ele.

Leonard Florin Scripcariu făcea fetele să se îndrăgostească de el, unele dintre victime spunând în faţa judecătorilor că şi-ar fi dat şi viaţa pentru el, din dragoste. Individul era din localitatea Podul Iloaiei, Iași, nu prea ave studii, dar cu siguranță avea puterfe mare de convingere asupra sexului frumos. A făcut avere de pe urma fetelor îndrăgostite lulea și a primit 17 ani de închisoarea. La el săa- găsit nu mai puțin de 100.000 de euro, bani care au fost confiscați.
Procurorii au stabilit că a profitat de pe urma a patru victime, care au ajuns să se prostitueze legal în bordeluriole din Germania. Legal pentru ele, nu și pentru individul care a făcut trafic de persoane, au stabilit magistrații care l-au trimis după gratii.
Cerasela H. l-a cunoscut pe Florin Scripcariu în februarie 2015, prin intermediul Facebook. Fata era originară din judeţul Mureş şi, în mediul online, şi-a creat impresia că Scripcariu derulează afaceri în Germania. La un moment dat, ieşeanul a mers acasă la fată şi i-a spus că nu este căsătorit, o iubeşte, şi i-a propus să se căsătorească, arată Ziarul de Iași.
„Inculpatul i-a spus persoanei vătămate să-l însoţească în Germania, unde să-i găsească un loc de muncă legal, propunere cu care persoana vătămată a fost de acord, în condiţiile în care nutrea aceleaşi sentimete de iubire faţă de acesta“, se arată rechizitoriu.
Cerasela a mers cu Scripcariu în localitatea Stuttgart, unde a fost cazată în mai multe hoteluri. După câteva săptămâni, Scripcariu a devenit violent şi i-a spus tinerei că şi-a pierdut locul de muncă şi că nu mai are bani. Tot atunci, tânăra a aflat că trebuie să se prostitueze.
„Nu-l mai recunoşteam pe acesta, din omul pe care am început să-l iubesc s-a schimbat total şi mă speria tot mai mult prin comportamentul său“, a declarat Cerasela H. Aceasta a început să se prostitueze la bordelul Erotica Emotions din Stuttgart.
„Inculpatul era foarte priceput în a mă determina să fac acest lucru, te făcea prin vorbe în aşa fel încât să faci ce îţi spune. Arăt că am fost îndrăgostită de el în perioada în care am decis să plecăm în Germania, eu aveam 26-27 de ani la acel moment“, a mai spus Cerasela despre proxenetul care a trimis-o la produs.

Mânca bătaie dacă nu producea suficient

Timp de două luni, fata câştiga între 200 şi 600 de euro pe zi. Ulterior, pentru că slăbise şi avea mai puţini clienţi, câştiga doar câte 2.000 de euro pe săptămână, fiind adesea bătută de Scripcariu. Tânăra era şantajată că, dacă pleacă, ieşeanul va merge la părinţii săi şi le va spune că s-a prostituat. După trei luni de Germania, tânăra s-a întors în ţară, povestind ea însăşi părinţilor prin ce a trecut. Audiată de procurori, mama Ceraselei a spus că proxenetul ieşean i-a creat impresia „că este băiat bun“.

Proxenetul, ajutat de maica-sa

Cerasela nu a fost singura victimă a lui Scripcariu, alte trei fete povestind anchetatorilor că au ajuns să se prostitueze în Germania după ce s-au îndrăgostit de tânărul de etnie romă din Podu Iloaiei. Alte două fete au fost păcălite cu locuri de muncă în străinătate pentru a fi duse la bordeluri. Leonard Scripcariu era ajutat chiar de mama sa pentru a racola unele dintre fete, femeia ocupându-se în unele cazuri, cu cazarea în ţară a fetelor. Victimele proveneau în general din familii dezorganizate sau sărace, având un nivel de educaţie redus. Fetele au descris şi bătăi crunte pe care le-au primit când au vrut să iasă din această lume.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Prosport.ro
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vești bune pentru pensionari! Cine primește ajutoare de până la 500 de lei în decembrie și cu cât ar putea crește pensiile în 2027
Click.ro
Vești bune pentru pensionari! Cine primește ajutoare de până la 500 de lei în decembrie și cu cât ar putea crește pensiile în 2027
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Criză politică la Varșovia: Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, bruscat de forțele de ordine în momentul în care a încercat să intre cu forța în clădirea Tribunalului Constituțional. De la ce a pornit scandalul în Polonia
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani