PUZ Sector 1 și Pădurea Băneasa. Dezinformare marca Nicușor Dan și Clothilde Armand. Primarul Daniel Tudorache: ”Eu salvez pădurea!”

Publicat: 28/05/2020 | 11:44
PUZ Sector 1 și Pădurea Băneasa. Dezinformare marca Nicușor Dan și Clothilde Armand. Primarul Daniel Tudorache: ”Eu salvez pădurea!”

Tribunalul Bucureşti a suspendat avizul de mediu pentru Planul Urbanistic Zonal (PUZ) Sector 1, dar această decizie va fi contestată în instanță, a anunțat primarul Setorului 1, Daniel Tudorache, potrivit GÂNDUL.RO. Subiectul ”Pădurea Băneasa & Parcul Herăstrău” a fost prezentat distorsionat în mass-media de către Nicușor Dan – candidat la Primăria Capitalei – și europarlamentarul USR Clothilde Armand, dezinformarea cetățenilor fiind evidentă.

Cu toate că Daniel Nicușor și Clothilde Armand susțin, în media și pe paginile de socializare, că zone din Pădurea Băneasa și din Parcul Herăstrău vor deveni ”zone construibile”, primarul Sectorului 1 îi asigură pe locuitori că nu va fi tăiat niciun copac, specificând și că Parcul Herăstrău este ”o zonă protejată”.

Nicușor Dan și Clothilde Armand au anunțat, marți seară, că au reușit să ”oprească distrugerea Pădurii Băneasa”, numai că perspectiva din care abordează această problemă este una subiectivă și, mai ales, distorionată. „În Parcul Herăstrău se vor construi blocuri, Pădurea Băneasa devine construibilă, iar baza Pro Rapid centru de afaceri”, au scris pe pagina de socializare Clotilde Armand și Nicușor Dan. (CITEȘTE ȘI: REACȚIA PRIMARULUI DANIEL TUDORACHE DUPĂ CE TRIBUNALUL BUCUREŞTI A SUSPENDAT AVIZUL DE MEDIU PENTRU PUZ ÎN PĂDUREA BĂNEASA ŞI ÎN HERĂSTRĂU)

PUZ Sector 1. Pădurea Băneasa este protejată de mafia imobiliară

Dar, conform planșei oficiale de la Avizul de Mediu pe care Nicușor Dan și Clothilde Armand îl contestă cu vehemență, pădurea Băneasa a fost trecută, în întregime, în categoria V1 EX – păduri și plantații forestiere în extravilan. Ceea ce, în traducere, înseamnă că acolo nu se poate construi nimic, tocmai pentru că nu ar fi… legal.

Conform noului PUZ Sector 1, Pădurea Băneasa va fi trecută în extravilan

Astfel, pădurea Băneasa va fi trecută, prin PUZ-ul Sector 1, în extravilan. Și concluzia este că nu se mai poate construi nimic. Prin intrarea în vigoare a noului PUZ, informează cetateanul.net,  Pădurea Băneasa va fi trecută în extravilanul orașului – unde nu se poate construi – și va fi inclusă în Fondul forestier național, acesta constituind un bun de interes național. Iar Codul Silvic, pe de altă parte, are la rândul lui prevederi extrem de restrictive.

Și, concluzionând – spre deosebire de afirmațiile făcute în spațiul public de Nicușor Dan și Clothilde Armand – tocmai noul PUZ pune la adăpost pădurea de mafia imobiliară. (VEZI ȘI AICI: PRIMĂRIA SECTORULUI 1 A ACHIZIȚIONAT PUBELE SPECIALE PENTRU DEȘEURILE MEDICALE. ACESTEA VOR FI AMPLASATE ÎN ȘCOLI ȘI LA INTRAREA ÎN PARCURI)

PUZ Sector 1. Primarul Daniel Tudorache: ”Înseamnă că nu cunoaștem limba română…”

În partea de nord a sediului SIE (Serviciul de Informații Externe) au fost construite deja imobile, dar noul PUZ Sector 1 va împiedica astfel de ”acțiuni”. Și, opunându-se noului PUZ, Nicușor Dan și Clothilde Armand se opun, astfel, prin tot ceea ce întreprind, tocmai… protejării Pădurii Băneasa, mai precizează sursa citată mai sus.

PUZ Sector 1 nu distruge Pădurea Băneasa. O protejeză

„Dacă a nu lăsa să se taie niciun copac din Pădurea Băneasa înseamnă a desfigura, atunci înseamnă că nu cunoaştem limba română. Prin acest PUZ, se trece Pădurea Băneasa din intravilan în extravilan, ceea ce înseamnă că nu se va mai tăia niciun pom. Eu salvez pădurea. Eu nu mai vreau să se construiască în Pădurea Băneasa!”, a declarat Daniel Tudorache, potrivit news.ro.

În ceea ce priveşte Parcul Herăstrău, primarul Sectorului 1 a precizat că acesta este zonă protejată aflată în administrarea Primăriei Capitalei.

”Se va demonstra că tot ceea ce au spus este sau dezinformare crasă sau neştiinţă sau prostie. Au dezinformat cetăţenii Sectorului 1”, a afirmat Daniel Tudorache, referindu-se la Nicuşor Dan şi la Clotilde Armand, contestatari ai proiectului. (CITEȘTE ȘI: SPECIALIȘTII DE LA “MATEI BALȘ” POT DEPISTA PE LOC INFECTAREA CU COVID -19, CU AJUTORUL UNUI TOMOGRAF MOBIL, CUMPĂRAT DE PRIMĂRIA SECTORULUI 1)