Radu Vâlcan s-a destăinuit: „Avem gemeni”. Prietenii și fanii au clipit de mai multe ori când au privit imaginea

Publicat: 29/03/2018 | 08:40

Nu mai e un secret pentru nimeni că Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au gândit și au vorbit deja să-i facă un frățior sau o surioară fiului lor, Alexandru. Ei bine, în urmă cu câteva ore, prezentatorul TV a făcut public un mesaj, care a fost însoțit de o fotografie. Cuvintele scrise pe imagine i-au făcut pe prietenii, dar și pe admiratorii cuplului să analizeze de două ori totul înainte să tragă o concluzie.

La ceas de seară, Radu Vâlcan și frumoasa lui soție au pregătit o cină ușoară, iar în farfurii, peștele a fost „vedetă”. Înainte de a se așeza la masă însă, moderatorul emisiunii „Insula Iubirii” a urcat pe o rețea de socializare o poză, pe care era scris mesajul: „Avem gemeni…”. Gândul scris pe imagine de prezentator i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva Adela Popescu e însărcinată, fiind astfel un mod subtil de a anunța că se pregătesc să devină părinți din nou.

Totuși, după ce au analizat mai bine fotografia, toți și-au dat seama că, de fapt, este doar o glumă de-a lui Radu Vâlcan, mai ales că în tava din cuptor sunt doi pești. Sau.. cine știe… în curând vom avea o nouă graviduță în showbiz.

Radu Vâlcan a vorbit despre al doilea copil la sfârșitul anului trecut

„Ce îi aduce Moş Crăciun, foarte multă iubire, dragoste imensă şi asta ne bucură foarte tare. Îi vedem reacţiile în fiecare zi şi ne bucuram foarte mult. Este un copil extraordinar, suntem fericiţi. Am devenit amândoi mult mai responsabili, totul este mult mai frumos deja. Nu-mi imaginez viaţa fără copil, fără copii pentru că vrem să continuăm. Mai vrem un frăţior sau o surioară pentru Alexandru. Este o altă etapă din viaţa noastră şi din viaţa oricărui părinte”, a declarat Radu Vâlcan în cadrul unui interviu acordat pe 9 decembrie la Antena Stars.

Fiul lui Radu Vâlcan și al Adelei Popescu împlinește doi anișori pe 11 iunie.

„Da, gemeni sau tripleţi (râde). Să fim linistiţi, să fim sănătoşi, în primul rând. Îmi doresc pentru toată lumea cu care intru în contact, mă bucur foarte tare să văd zâmbete”, a mai spus prezentatorul emisiunii „Insula Iubirii” în cadrul interviului de atunci.

Adela Popescu şi Radu Vâlcan s-au căsătorit în anul 2015. Cei doi au devenit părinţii de băiat pe 11 iunie 2016. Fiul Adelei și al lui Radu Vâlcan se numește Alexandru.

Citește și...