Răzvan Burleanu, șeful FRF, și-a pus tatăl la muncă: ”La ce palme am, sar peste preludiu!”

Publicat: 27/07/2018 | 23:17

Răzvan Burleanu nu se ocupă doar de Federația Română de Fotbal, al cărei șef este. Alături de fratele și de tatăl lui, Cosmin și Gică Burleanu, președintele FRF și-a încropit, în urmă cu câțiva ani, o afacere, pe care ulterior a dezvoltat-o. Și e vorba tot despre fotbal. CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, l-a găsit pe Gică Burleanu la locul de muncă, unde părintele boss-ului din fruntea Federației este mână de fier.

”Iarna asta am muncit de mi-au ieșit ochii din cap! Am spart aproape o sută de metri cubi de lemne”, spune Gică Burleanu, tatăl președintelui FRF.  Așa și-a început povestea de afaceri, dar în care nu-l găsești pe scaun, la birou, cu laptop-ul în față. Burleanu senior este cel care se ocupă, aproape zilnic, de afacerile familiei președintelui Federației Române de Fotbal. (CITEȘTE ȘI: ŞEFUL FRF ARE UN ”GEAMĂN” CARE URĂŞTE FOTBALUL)

Totul a început în urmă cu câțiva ani, cu un teren de mini-fotbal sintetic, acoperit, la Onești, județul Bacău. A avut succes. Familia Burleanu a câștigat ceva bănuți din închirieri, așa că și-a deschis și un bar, chiar lângă teren. Loc ideal pentru jucătorii transpirați după o oră sau o oră jumătate de efort să soarbă o bere, un suc, o apă minerală. Gică Burleanu este cel care a făcut des naveta la Onești, pentru a se asigura că totul este OK. A avut și un ajutor de nădeșde, Cosmin, băiatul lui cel mic.

Dar ținta era un astfel de teren și la Bacău, acolo unde locuiește Gheorghe Burleanu. A pus bani deoparte și, în urmă cu un an și jumătate, și-a ridicat un modern teren acoperit, la ieșirea din Bacău, lângă parcul Gherăiești. ”Terenul este al nostru, era paragină aici, pe locul ăsta. Mi-am zis: nu e păcat să-l las așa?”, povestește Gică Burleanu. Și a început construcția. ”L-am făcut la cele mai înalte standarde. Uite cum arată! Dar mă și îngrijesc de el. O zi eu, o zi Cosmin, mă ajută și el”, spune fostul fotbalist. (CITEȘTE ȘI: TATĂL LUI RĂZVAN BURLEANU DENUNŢĂ O TENTATIVĂ DE BLAT CU DINAMO ÎN LIGA I)

Burleanu, la smuls buruienile și periat terenul

Cum se derulează o zi de muncă din viața lui Gică Burleanu? Simplu de descris, mai greu e să fii în locul lui. ”Mă trezesc cu noaptea-n cap. Trebuie să ajung la teren, să-l pregătesc. Păi, onorăm cererile, nu? Îl periez vreo două ore… Dau cu grebla în răspăr, să se împrăștie bine granulele… E treabă migăloasă, dar ce să faci? Clientul trebuie să fie mulțumit, așa că… ”, povestește Burleanu.

Vara e ceva mai simplu. Are de periat și de îngrijit în jurul terenului. ”Uite, iar au crescut buruienile. Iar trebuie să mă bag în ele. La ce palme am acum, sar peste preludiu”, glumește, în stilu-i caracteristic, tatăl șefului de la FRF. (CITEȘTE ȘI: ”ARMAGHEDONUL” ÎN LIGA I)

Jucătorii ajung la teren. Sunt mașini venite și din Buhuși, și din Roman, și din Neamț. Toți îl știu pe nea Gică. Se bagă la joc. Nu știu ei chiar multe cu mingea, dar e alertă mare în teren. Gică e cu tabela. Și cu timpul. Mai bagă o țigară… La amiază face pauză, încuie și fuguța acasă, în Bacău. Nu pentru mult timp, pentru că de la ora 17 s-au anunțat trei echipe. Este prezent cu jumătate de oră înainte. Îi întâmpină pe băieți, îi introduce în ”peisaj”, le aruncă mingile, trece la tabelă și… încă o oră de joc. 120 de lei. Ziua de muncă se termină în noapte.

”Ne merge bine, ce să spun. Este aglomerat, sunt băieți de calitate, serioși, se mai încing ei, dar nu-i bai. Ora costă 120 de lei, eu zic că nu-i scump, dacă iau o oră și jumătate, le fac reducere, 150 de lei. Mai am și turnee organizate, la copii, echipe din toată țara”, povestește Gică.

Gică Burleanu a spart lemne toată iarna

Mai greu este iarna. Terenul acoperit trebuie încălzit. Se face cu lemne. ”O sută de metri cubi am cumpărat. Uite, astea au mai rămas”. Într-adevăr, câteva buturugi sunt înghesuite în fundul curții. Gică Burleanu s-a spetit rău iarna trecută. ”Eu le-am tăiat. Bine, ajutat, dar imaginează-ți cât efort. Am avut o drujbă mică și a fost cam chin. Acum știu cum voi face, o să chem pe cineva profesionist să le taie. Doamne, da’ ce m-am chinuit, și cu Cosmin, să le tai. La unele am dat cu toporul”, mai spune Gheorghe Burleanu. (CITEȘTE ȘI: WALTER ZENGA A AJUNS LA BUCUREȘTI ȘI ÎI DĂ TÂRCOALE LUI GIGI BECALI!)

Modestia îl caracterizează pe fostul fotbalist din Liga 1. La teren vine cu maxi-taxi. Chiar se amuză. ”Mă mai sună unul, altul, mă întreabă unde sunt, le spun așa: «Sunt în 4». «Q 4?», mă întreabă. «Nu, în microbuzul 4», le răspund. Am abonament, ies mai ieftin”.

În august inaugurează barul

Vara trecută a început construcția barului, care e lipit de teren. ”Am crezut că-i dăm drumul repede, dar de unde. Nu-s bani. Ce scoatem din închiriere investim în bar. Mai luăm și pe datorie… Na, că altfel nu o scoți la capăt. Dar cred că în august barul va fi funcțional. Am cumpărat canapele, fotolii, scaune, umbreluțe, că facem și terasă, acolo, în iarbă. Nici nu știu câți bani s-au dus și se mai duc. Sunt mulți. Dar va fi frumos”, își laudă munca Burleanu. Amintește că la bar se va servi doar bere, dintre băuturile alcoolice. ”Păi ce facem, ăsta e făcut pentru ăștia care joacă aici, știi cum e, după meci, o bere, două… câte pot duce (râde)”, mai spune omul de afaceri. (CITEȘTE ȘI: SOȚIA & SOACRA I-AU ”TOPIT” AVEREA FOTBALISTULUI ÎNFIAT DE GIGI BECALI)

Cadou de la Răzvan Burleanu

Pe 1 iulie a fost ziua de naștere a lui Răzvan Burleanu. A împlinit 34 de ani, iar Gică și soția lui i-au făcut o vizită. ”Am ieșit la plimbare toți, la Băneasa, în păduricea aia. În rest am stat în casă, că nu-mi place Bucureștiul, mă obosește”, spune Burleanu senior. Dezvăluie că fiul său i-a făcut un surpriză: ”Ne-a oferit un concediu de o săptămână la Poiana Brașov. Cam trebuia să mă mai odihnesc și eu”.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult