Reacția emoționantă a lui David, un băiețel de 8 ani, după ce i-a fost serbată ziua de naștere pentru prima dată: „Am început să plâng de fericire”

Reacția emoționantă a lui David, un băiețel de 8 ani, după ce i-a fost serbată ziua de naștere pentru prima dată: „Am început să plâng de fericire”
Reacția de milioane a unui copil de 8 ani, când a văzut surpriza pregătită de colegii lui / Foto: Captură Video

Un băiețel de 8 ani care nu și-a sărbătorit niciodată ziua de naștere, a fost surprins de o surpriză plăcută chiar de colegii de clasă. Atunci când a ajuns la școală, copilul a izbucnit imediat în lacrimi când a văzut tot ce-i pregătiseră amicii lui. Momentul emoționant a fost surprins, apoi publicat pe internet, unde a devenit viral. Filmarea a făcut înconjurul lumii!

Angel David, din Columbia, nu și-a sărbătorit ziua de naștere până la vârsta de 8 ani. Nimeni nu i-a făcut vreo surpriză, pentru că provine dintr-o familie cu posibilități financiare reduse. Părinții n-au avut bani nici măcar să-i cumpere un tort copilului. Angel mai are trei frați și cu greu au fost crescuți. Pentru că au aflat de povestea lui înduioșătoare, învățătoarea și restul colegilor băiatului s-au gândit să pună la cale un plan, pentru a-i aduce zâmbetul pe buze. Astfel, ajutați de cadrul didactic și câțiva părinți, colegii lui Angel David i-au făcut cea mai frumoasă surpriză.

CITEȘTE ȘI: A STABILIT UN NOU RECORD NAȚIONAL! CÂȚI PUI A NĂSCUT ACEASTĂ CĂȚELUȘĂ

„O petrecere de ziua de naștere este un răsfăț pe care mulți copii îl pot lua de bun. Dar când Ángel David din Ebéjico, Columbia, a împlinit 8 ani, nu a avut astfel de așteptări. Cu un venit mic și patru copii de întreținut, mama lui Ángel a spus că nu a avut niciodată bani pentru a-i organiza o petrecere. Dar când învățătoarea lui, Casas Ximeno, a aflat că se apropia cea de-a opta aniversare a lui Ángel, ea și un prieten au decis să facă ceva în acest sens. Împreună cu colegii de clasă ai lui Ángel, au pus la cale un plan pentru a-l surprinde cu o petrecere de ziua lui la școală. Reacția sa sinceră a fost de neprețuit!”, se arată în mesajul transmis de cei care au publicat filmarea.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Inside History (@insidehistory)

„Băiețelul ne-a spus la un moment dat că visează să aibă o petrecere de ziua lui. Știam că mama lui nu are resursele necesare pentru a face asta, așa că ne-am decis să ne unim forțele pentru a-l sărbători”, a mărturisit mama unui coleg de clasă de-al lui Angel.

CITEȘTE ȘI: DEPENDENȚA DE ALCOOL L-A LĂSAT PE ACTORUL DIN FRIENDS FĂRĂ MILIOANE DE DOLARI. MATTHEW PERRY S-A CONFRUNTAT CU PROBLEME GRAVE: „TREBUIA SĂ FIU MORT…”

Ce spune băiatul de 8 ani despre surpriza făcută de colegi

Angel David a trăit cele mai frumoase momente din viața lui, atunci când a intrat în sala de clasă și a văzut că toată lumea i-a pregătit o surpriză frumoasă de ziua lui de naștere. Copilul a început să plângă de fericire, spre surprinderea multora, asta pentru că până la vârsta de 8 ani, el nu-și mai sărbătorise ziua de naștere.

„M-am simțit foarte fericit, nu am mai avut niciodată o așa zi de naștere. Am început să plâng de fericire. Colegii m-au îmbrățișat și mi-au spus să trăiesc până la 3000 de ani”, a mărturisit emoționat copilul.

După ce filmarea a devenit virală în spațiul public, internauții s-au emoționat, iar o avalanșă de comentarii frumoase a curs pe rețelele de socializare. „Fiecare copil merită asta”; „Acești copii sunt minunați”; „Asta e lumea în care vreau să trăiesc”; „Ce frumos! Este în sfrâșit sărbătorit! Este foarte iubit și apreciat”; „Nu aveam pe listă plânsul, dar iată-ne”; „De ce nu putem și noi toți, ca oameni, să demonstrăm o parte din dragostea și respectul pe care acești copii îl au?!”; „Am 66 de ani și nu am avut niciodată o petrecere sau un tort. Asta mă face să zâmbesc cu gura până la urechi”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
Gandul.ro
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!