România intră în Scenariul 5. Interdicții drastice noi. Cum se va schimba viața noastră de săptămâna viitoare

România intră în Scenariul 5. Interdicții drastice noi. Cum se va schimba viața noastră de săptămâna viitoare

Pandemia Covid-19 a transformat radical viața românilor și nu numai. Momentan, ne aflăm în Scenariul 4 al Stării de Urgență, însă, din păcate, țara noastră se pregătește să intre în Scenariul numărul 5.

Acest lucru a fost anticipat chiar de Ministrul Sănătății, în urmă cu mai bine de două săptămâni. „Momentan, avem doar Scenariul 4, ce trebuuie gestionat. Avem 2.000 de infectări cu coronavirus și nu ne gândim la Scenariul 5 sau 6. Dacă avem doar aceste 2.000 de cazuri, este un scenariu ușor. Dacă apar noi cazuri sau cazuri critice și severe, atunci va fi un scenariu greu„, spunea Nelu Tătaru pe 3 aprilie.

Din păcate, cele 2.000 de cazuri de la începutul lunii s-au transformat, acum, în mai bine de 8.000, apropiindu-ne amenințător de borna de 10.000, borna care implică intrarea României în Scenariul numărul 5, care va aduce, de la sine, o serie de noi Ordonanțe Militare și, bineînțeles, alte interdicții.

Ar putea fi afectat atât intervalul orar al părăsirii domiciliului, cât și formatul declarației de proprie răspundere. Totodată, după Suceava și Tândărei, alte localități vor urma să fie închise, nefiind exclus ca Bucureștiul – care se apropie de borna celor 1.000 de cazuri – să fie carantinat.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Prima despărțire de la „Insula Iubirii” 2026! Ce surpriză le-a pregătit producția concurenților
Click.ro
Prima despărțire de la „Insula Iubirii” 2026! Ce surpriză le-a pregătit producția concurenților
Planul pentru încheierea războiului din Ucraina. Disputa dintre Trump și Zelenski ascunde o inițiativă de pace mult mai importantă
Digi 24
Planul pentru încheierea războiului din Ucraina. Disputa dintre Trump și Zelenski ascunde o inițiativă de pace mult mai importantă
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Din păcate, România este pe primul loc în Uniunea Europeană
go4it.ro
Din păcate, România este pe primul loc în Uniunea Europeană
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Fostul șef de la Metrorex e acuzat că și-a terorizat vecina, o fostă consilieră generală a Capitalei /„Liniștea o găsești doar în cimitir…”
Gandul.ro
Fostul șef de la Metrorex e acuzat că și-a terorizat vecina, o fostă consilieră generală a Capitalei /„Liniștea o găsești doar în cimitir…”
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
Mediafax Italia
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor
Mediafax Spania
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor