S-a respectat dorinţa DENISEI! În sfârşit s-a decis cine va primi averea cântăreţei

• Poze

Toţi cei care aveau pretenţii au cedat în faţa ultimei dorinţe a acesteia. Şi anume, ca tot ce are să îi rămână surorii ei. Cumnatul vedetei ar fi intervenit şi a explicat tuturor că măcar ultima dorinţă a artistei să îi fie ascultată şi dacă nu vor să respecte asta, el şi soţia lui nu vor să se judece cu nimeni pentru avere. Astfel, au acceptat să facă succesiunea cât mai repede şi totul se va duce la sora ei.

Moartea Denisei nu este ultima dintre nenorocirile abătute peste familia greu încercată, întrucât mama cântăreţei se confruntă în prezent cu un alt necaz. Femeia a ajuns la spital şi a fost operată de urgenţă!

Totul s-a petrecut chiar la înmormântarea Denisei Răducu când, într-un moment de neatenţie, Geta, mama Denisei a fost lovită chiar de sicriul în care se afla fiica ei, susţin surse apropiate familie. Durerea a fost mare, dar mama cântăreţei nu a băgat de seamă, mai ales că avea multe alte lucruri despre care să-şi facă griji. O dată ce emoţia momentului a trecut şi Denisa a ajuns să-şi doarmă somnul de vecie, durerile insuportabile au trimis-o pe mama acesteia direct la un spital de urgenţă, unde, după radiografii a venit şi verdictul: fractură de bazin. Mama Denisei a fost operată de urgenţă iar fragmentele osoase au fost fixate cu şuruburi, astfel că recuperarea va fi anevoioasă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!