Sânziana Buruiană trăiește din nou miracolul sarcinii. „M-am gândit că Dumnezeu poate îmi trimite înapoi pe…”

Publicat: 26/05/2020 | 19:08

A trecut prin multe greutăți, a pierdut în ultimul an oameni dragi, însă Dumnezeu a răsplătit-o cu o minune care a făcut-o să uite de toate relele din viața ei. Sânziana Buruiană este cea mai fericită, căci poartă în pântece cel de-al doilea copil. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, focoasa blondină a povestit totul despre frumoasa perioadă pe care o trăiește. 

Deși s-a lovit numai de nenorociri în ultimul timp, a ieșit soarele și pe strada ei și i-a adus numai fericire și împlinire! Sânziana Buruiană trăiește din nou la cote maxime miracolul unei sarcini, căci urmează să aducă pe lume cel de-al doilea copil.

Sânziana Buruiană este acum în al nouălea cer

(CITEȘTE ȘI: SÂNZIANA BURUIANĂ ESTE ÎNSĂRCINATĂ CU CEL DE-AL DOILEA COPIL. VEDETA A MĂRTURISIT CĂ VESTEA A SPERIAT-O: ”LECȚIA RĂBDĂRII AM ÎNVĂȚAT-O LA PRIMA SARCINĂ ȘI-MI VINE FIRESC SĂ O APLIC ACUM!”)

M-a surprins plăcut faptul că fiica mea nu este geloasă”

Blondina a povestit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, cum a reacționat atunci când a aflat că este însărcinată, cum a primit soțul său ei vestea, dar și ce părere are micuța Iza despre faptul că urmează să fie surioară mai mare.

„Am primit vestea ca pe o binecuvântare. Soțul și fetița au fost foarte încântați, mai ales că Iza mi-a tot spus că își dorește o surioară sau un frățior. M-a surprins plăcut faptul că fiica mea nu este geloasă, acest lucru m-a încurajat. Eu am fost puțin speriată, pentru că, în ultimii doi ani, am trecut numai prin depresii: moartea tatălui meu, a bunicii, problemele de sănătate ale mamei mele și mă tot gândeam la ce va urma.

Treceam printr-o perioadă în care apele se mai liniștiseră, să zic așa, iar Iza crescuse și devenise totul mai ușor. M-am gândit că Dumnezeu poate îmi trimite înapoi pe unul dintre ei (tatăl sau bunica, n.r.) prin sarcina pe care o am acum, așa că dacă va fi băiețel va purta unul dintre prenumele tatălui meu, iar dacă va fi fetiță, unul dintre prenumele bunicii mele”, a mărturisit Sânziana Buruiană, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

„Dacă e băiat, soțul vrea să fie fotbalist”

Și, pentru că nu știe încă dacă va mai avea o fetiță sau de data aceasta va fi băiețel, am fost curioși să aflăm dacă Sânziana Buruiană și soțul ei, Nicolae Zuluf, s-au gândit deja la profesia bebelușului care urmează să apară în familia lor.

Sânziana Buruiană, alături de Nicolae Zuluf și fiica lor, Iza

(NU RATA: SÂNZIANA BURUIANĂ, LA UN PAS DE MOARTE CHIAR ÎN LOCUL ÎN CARE ȘI-A PIERDUT VIAȚA MAMA MONICĂI GABOR)

Blondina ne-a mărturisit că, dacă va fi băiețel, cu siguranță Nicolae Zuluf își va dori ca micuțul să fie fotbalist și să-l moștenească, iar, dacă va fi fetiță, Sânzi a declarat că se va ocupa de micuță astfel încât să-i aleagă un domeniu potrivit personalității sale.

„Dacă e băiat, soțul vrea să fie fotbalist, iar dacă va fi fetiță, rămâne să mă ocup tot eu de ea cum pot mai bine și să aleg ceva în ton cu personalitatea ei, așa cum am făcut cu Iza. În ultima vreme, mi-am dat seama că destinul are planurile lui și nu pot să mai planific eu nimic acum. Unii oameni dragi dispar de lângă noi și apar alții, parcă le fac un loc în viața noastră… Trebuie să avem credință și să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu”, a mai spus Sânziana Buruiană, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Fiica Sânzianei Buruiană, model de succes la numai 4 ani

Iza, fiica Sânzianei Buruiană este un super-model! La numai 4 anișori, micuța participă la numeroase prezentări de modă și pozează pentru reviste celebre, fiind extrem de cunoscută și în afara României. Desigur, toate meritele i se atribuie Sânzianei, care face orice pentru ca fiica ei să-și urmeze visul.

(VEZI ȘI: SÂNZIANA BURUIANĂ, VICTIMA HACKERILOR: ”MI-AU DISPĂRUT TOATE FOTOGRAFIILE, CONTACTELE, TOT CE AVEAM”)

„Iza a participat la Vogue Fashion Week, la Praga. Apoi am fost cu ea la Paris, acolo am avut emoții mari, pentru că pandemia de coronavirus a dat totul peste cap și nu mai știam dacă se mai ține prezentarea de modă, unele evenimente începuseră să se închidă. 

Iza, fetița Sânzianei Buruiană pozează ca un adevărat model

Sunt o mamă mândră, Iza este extrem de implicată în tot ceea ce face și acesta este visul ei, de a ajunge un model celebru. În Paris a făcut și o ședință foto ca un adevărat model, pozele au apărut și într-o revistă din America. Sunt mândră de ea”, a conchis Sânziana Buruiană, în exclusivitate.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)