Schimbări în viața Adelei Popescu de când este însărcinată cu al doilea copil: ”Mă simt mai responsabilă”

• Vedete
Schimbări în viața Adelei Popescu de când este însărcinată cu al doilea copil: ”Mă simt mai responsabilă”

Adela Popescu este însărcinată cu al doilea copil și deja s-au produs schimbări în viața ei. Cum cel de-al doilea băiețel este pe drum și nu mai este mult până la venirea lui pe lume, Adela Popescu le-a mărturisit fanilor săi că se simte mai responsabilă!

„Dacă mă urmăriți pe Instagram, ați văzut că în luna septembrie am fost la un târg pentru copii și v-am prezentat câte ceva de acolo. Că tot aud tot timpul că la primul copil cumperi și faci de toate, iar la al doilea… mai puțin. 

Încă nu știu ce să spun legat de asta și de cum mi se va schimba comportamentul la cumpărături sau la pediatru, dacă vom fi mai relaxați sau nu. Un lucru știu însă sigur: faptul că urmează să avem doi copii mă face să mă simt (și) mai responsabilă. Și aici nu vorbesc numai de lucrurile zilnice, cum ar fi alimentația. Ci de lucruri „grele”, de viitor. Școală și alte studii, anii de adolescență, tinerețe. Uneori „aberez” până în punctul în care mă gândesc cum va fi să îi văd „la casa lor”. 

Îmi revin însă repede și îmi dau seama că rolul nostru, acum, ca părinți, este să îi iubim, să îi protejăm și să îi ajutăm să își construiască un viitor cât mai bun. Știți deja că am optat pentru pachetul de prelevare celule stem. Apoi ne-am gândit la asigurări de sănătate și chiar la un „fond de studii” a povestit Adela Popescu, pe blogul ei.

Adela Popescu va împlini 32 de ani

Luni, 8 octombrie 2018, Adela Popescu va împlini 32 de ani. Vedeta vrea să-și sărbătorească ziua de naștere în familie. Să fie alături de oamenii dragi sufletului ei și să fie un eveniment intim și liniștit. Însă… având în vedere că familia ei este una numeroasă, totul va lua o mai mare amploare. (CITEȘTE ȘI: ADELA POPESCU, ÎNSĂRCINATĂ ÎN ȘAPTE LUNI, A AJUNS LA MEDIC. CE-A AFLAT ÎN CABINETUL SPECIALISTULUI)

„Știu sigur-sigur că pe 7 și 8 octombrie am două spectacole de teatru, dacă poți să crezi, unul chiar în deplasare! Sper să fie de bun augur și să nu mă fi hazardat acceptându-le. Cred că va fi ceva în familie. Nu sunt hotărâtă dacă acasă sau undeva la munte, dar cumva… pe liniște și cu ai mei. Norocul meu este că sunt mulți. Adică eu, dacă fac o petrecere intimă, suntem oricum mulți…”, a declarat Adela Popescu pentru libertatea.ro.

Radu Vâlcan se gândește la o surpriză

Pe de altă parte, Radu Vâlcan se gândește la cu totul altceva. Prezentatorul TV vrea să-i facă o surpriză de zile mari! Însă trebuie să-și pună mintea la contribuție pentru că în toți anii de relație s-au cam epuizat ideile de surprize. Chiar și așa, Radu Vâlcan are ceva în minte! (VEZI ȘI: ADELA POPESCU ȘI RADU VÂLCAN, DISCUȚIE „APRINSĂ” ÎN MAȘINĂ: «NU E NORMAL SĂ-MI SPUI; „IUBITA EȘTI GRASĂ!”»)

„Am o surpriză pentru ea. Să știi că nu e ușor. După mulți ani, devine din ce în ce mai greu, pentru că nu știi ce surprize să mai găsești. Ce să-i mai oferi? Pe de altă parte, este și un lucru mișto, că te pune la încercare treaba asta, îți pune creativitatea la încercare și o să găsesc eu o variantă. Poate să plecăm undeva… Dar i-am mai făcut asemenea cadouri. Surprize de genul ăsta a mai avut parte. O idee bună e să-i fac o petrecere-surpriză. Ea mi-a făcut o asemenea surpriză, am avut parte de un cadou de genul ăsta din partea ei, ea nu, din partea mea, așa că ar putea fi o idee”., a mărturisit Radu Vâlcan pentru libertatea.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!