Acest video a devenit viral instant! Ce a făcut un celebru milionar italian de faţă cu soţia! Imagini demenţiale

• Showbiz

Nu doar că se menţine în formă prin înot, alergare şi pilates, dar mai şi dansează foarte bine, la fel cum a făcut-o alături de soţia sa superbă, în videoclipul vizionat doar pe contul său de Instagram de peste două milioane de persoane. De altfel, contul său este printre cele mai urmărite de pe această reţea socială, numărând aproximativ un milion şi jumătate de fani. Presa internaţională l-a comparat de multe ori cu alt milionar excentric, Dan Blizerian, însă ceea ce îl deosebeşte pe Gianluca este viaţa de familie liniştită, acesta adorându-şi soţia, dar şi faptul că îşi foloseşte averea impresionantă pentru a sprijini financiar numeroşi artişti.

 

A video posted by Gianluca Vacchi (@gianlucavacchi) on

Acesta îşi denumeşte stilul de viaţă GV Lifestyle, scriind chiar şi o carte despre asta, iar site-ul său este citit de foarte multe persoane care speră să descopere secretul din spatele personajului care se bucură din plin de viaţă, dar şi de averea care îi permite să se plimbe de la o proprietate luxoasă la alta cu avioane private, dar şi să se relaxeze pe iahturi impunătoare. Însă, statutul său financiar de invidiat nu vine din sfaturile de lifestyle, ci din afacerea de succes, pe care o conduce cu mână de fier. Gianluca şi soţia sa, modelul Giorgia, au adesea alături de ei şi alte nume selecte din lumea bună, mai ales celebrităţi de la Hollywood, precum Zac Efron şi Michelle Rodriguez.

Milionarul duce o viaţă de lux alături de soţia sa.
Milionarul duce o viaţă de lux alături de soţia sa.

Gianluca mai este pasionat şi de modă, citatul său preferat despre acest domeniu fiind “Ieri este istorie, Mâine este mister, Astăzi este un dar”, aşa cum mărturisea chiar el într-o altă postare de pe contul său de Instagram. De asemenea, un alt lucru care iese cu uşurinţă în evidenţă la milionarul Italian, în afară de corpul său sculptat, este multitudinea de tatuaje. Atunci când a fost întrebat într-un interviu despre ele, a răspuns că “Vine un moment în viaţă în care trebuie să alegi dacă vrei să fii “murdar” pe dinăuntru sau pe dinafară. Eu am ales să fiu „murdar” pe afară!”. Un lucru este însă cert, stilul său de viaţă este unul care iese imediat în evidenţă, iar luxul îi atrage şi succesul la public, dar Gianluca a fost şi va rămâne un antreprenor inteligent, care ştie să-şi “înmulţească” succesul, fie că vorbim de afaceri, sau de cel online.

(Georgiana Laciu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Prosport.ro
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vlăduța Lupău, clipe de groază cu fiul ei! Iair a ajuns de urgență la spital: „A început să nu mai respire bine”
Click.ro
Vlăduța Lupău, clipe de groază cu fiul ei! Iair a ajuns de urgență la spital: „A început să nu mai respire bine”
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
Digi 24
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
go4it.ro
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Fiul lui Nicușor Dan, surprins la ceremonia de depunere a jurământului de către Guvernul Niculescu. Antim a dat semne de plictiseală la Cotroceni
Gandul.ro
Fiul lui Nicușor Dan, surprins la ceremonia de depunere a jurământului de către Guvernul Niculescu. Antim a dat semne de plictiseală la Cotroceni
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui
Mediafax Spania
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui