Fostul manechin Valentina Pelinel a împlinit recent, pe 8 decembrie, frumoasa vârstă de 36 de ani, iar cum nu a avut o petrecere propriu-zisă, pentru a sărbători cum se cuvine acest moment special, aceasta a mers la un eveniment monden care a avut loc în Capitală. .
Acolo, însă, lucrurile par să fi devenit cu totul interesante, pentru că Valentina Pelinel a dat nas în nas cu nimeni alta decât cu Mihaela, ex-doamna Borcea. CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a fost de faţă şi a asistat la întreg episodul. Imediat ce şi-au remarcat una prezenţa celeilalte, femeile din viaţa lui Cristi Borcea au decis să se îşi dea „ignore“ una alteia, chiar din prima clipă. În plus, reacţiile lor au fost de-a dreptul geniale, atunci când şi-au dat seama că s-au regăsit – în mod clar fără să vrea acest lucru – la aceeaşi gală mondenă. În mod ironic, ele s-au întâlnit la un eveniment destinat viitoarelor mirese.
Asta deoarece prima doamnă Borcea a preferat să stea într-un colţ şi să aibă discuţii aproape interminabile pe telefonul mobil, sub formă de mesaje. Orice doar să nu dea cu ochii de Valentina. Mai mult, nici fostul fotomodel nu s-a lăsat mai prejos, pentru că aceasta a dat diferite interviuri pentru mai multe posturi de televiziune. Nimic anormal, până aici, în special că toată lumea e curioasă să afle detalii despre micuţul Milan, fiul ei şi al lui Cristi Borcea, fostul şef de la Dinamo. Doar că Valentina a ţinut să dea respectivele declaraţii cu o tonalitate sau două mai ridicate decât de obicei, pentru a se asigura că e auzită tare şi clar şi de către Mihaela. De asemenea, blondina a ţinut să spună în repetate rânduri cât este de fericită, dar şi că se bucură de toată atenţia şi răsfăţul din partea lui Cristi Borcea, chit că acesta e în spatele gratiilor.
Toate acestea, însă, nu par să îi fi picat foarte bine fostei soţii, însă Mihaela nu a reacţionat în nici un fel, preferând să se ţină departe posibila viitoare doamnă Borcea.