Burtica nu-i mai încape nici sub tricourile largi! Avem cele mai noi imagini cu ANTONIA însărcinată!

• Showbiz

În pofida celor care le considerau povestea de iubire doar o aventură, cei doi nu doar că le-au demonstrat contrariul, ba chiar au mai şi adus pe lume un fiu, Dominic, iar acum se pregătesc pentru venirea pe lume a unui alt copil, fericitul eveniment fiind aşteptat să se întâmple peste doar două luni. Cu toate că este deja la a treia sarcină, corpul Antoniei pare să se menţină impecabil, mai ales că frumoasa cântăreaţă nu a luat prea mult în greutate.

Cu toate acestea, burtica este tot mai mare, aşa cum o dovedesc şi imaginile CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România! Cântăreaţa a ieşit la plimbare alături de Alex Velea şi de prietenul lor necuvântător, iar tricoul larg nu a fost suficient pentru a-i ascunde sarcina. Adepta ţinutelor lejere, în viaţa de zi cu zi, Antonia nu şi-a schimbat deloc stilul vestimentar, în perioada sarcinii. Are un corp de invidiat, chiar şi în luna a şaptea de sarcină, aşa că îşi permite să poarte orice îşi doreşte. Dar, mai multe detalii despre ţinutele Antoniei şi a lui Alex Velea puteţi citi AICI pe verdict.ro, site-ul nr. 1 de fashion review din România!

Burtica Antoniei nu mai poate fi ascunsă nici măcar de tricourile largi purtate de cântăreaţă.
Burtica Antoniei nu mai poate fi ascunsă nici măcar de tricourile largi purtate de cântăreaţă.

Ce se poate observa însă în imagini este că Antonia îşi poartă cu mândrie burtica, în timp ce iubitul ei a preluat sarcina plimbării căţelului, pentru a o menaja. Cu toate că relaţia lor nu este una desprinsă din filme, având parte de momente dificile ca orice cuplu, cei doi au avut mereu grijă să se sprijine reciproc, să comunice şi să fie înţelegători, iar apariţia unui al doilea fiu le-a adus doar motive de bucurie. Însă, Antonia şi Alex Velea nu uită nici de fetiţa cântăreţei, adorând-o pe Maya, având grijă ca, în momentele petrecute împreună, micuţa să simtă că face parte din familie.

(Georgiana Laciu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce fel de iarnă vom avea anul acesta? Prima prognoză pentru decembrie 2026, ianuarie 2027 și februarie 2027, emisă de meteorologii EaseWeather
Gandul.ro
Ce fel de iarnă vom avea anul acesta? Prima prognoză pentru decembrie 2026, ianuarie 2027 și februarie 2027, emisă de meteorologii EaseWeather
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!