Anul 2017 nu a debutat într-un mod foarte fericit pentru Serghei Mizil, asta după ce fiica cea mică a acestuia a fost la un pas să îşi piardă viaţa, fiind implicată într-un accident de maşină.
Chiar dacă este fericit că Ana, în vârstă de 28 de ani, fiica sa cea mică, a scăpat cu viaţă, Serghei Mizil a recunoscut recent că trăieşte un coşmar, care a început încă din momentul în care a aflat de accident. În plus, acesta a povestit cum se simte acum Ana, dar şi care este starea acesteia de sănătate, mai ales că i-a fost amputat un deget.
„Eu sunt uşurat ca a scăpat cu viaţă. A avut leziuni grave la o mână. În primele zile au operat-o de trei ori, iar recent medicii au mai intervenit o dată. I-au amputat un deget, dar ea e puternică. E cu moralul sus şi vede partea pozitivă, că puteau să fie consecinte mult mai grave. O să mai stea în spital o săptămână-două, cât e nevoie. Eu abia mi-am mai revenit. Am fost şocat câteva zile. Am trecut dintr-un vis frumos, o vacanţă în Cipru, într-un coşmar“, a declarat Serghei Mizil, potrivit wowbiz.
De asemenea, accidentul rutier s-a petrecut în clipa în care se deplasa cu maşina pe A2, spre Constanţa, iar maşina s-a răsturnat.