Şi-a luat copilul de la şcoală şi l-a târât până acasă! Trecătorii îngroziţi şi-au scos rapid telefoanele şi au filmat

Știri

Mămica din Liverpool, Marea Britanie, a putut fi văzută de către toată lumea când i-a aplicat micuţului o pedeapsă chiar pe stradă. Într-o mână aceasta avea ghiozdanul copilului, iar cu cealaltă l-a târât pe băieţel câţiva metri, până când au ajuns acasă.

Imaginile au fost filmate de către trecătorii îngroziţi de respectivele scene, mai ales că o bucată de drum copilul a plâns şi şi-a implorat mama să nu îl mai ţină astfel. Nimic nu pare să o fi impresionat pe respectiva femeie a cărei identitate nu a fost dezvăluită, pentru că şi-a continuat pedeapsa.

Totodată, martorii au povestit că au văzut şi când băiatul s-a împiedicat şi a căzut, iar mama lui nu l-a ajutat să se ridice. Ba mai mult decât atât, femeia nici nu s-a oprit să vadă dacă fiul său e bine. „Mergeam prin oraş, iar copilul a căzut. Femeia asta l-a văzut cum cade, dar a continuat să îşi vadă de drum, impasibilă. Nu părea să se fi lovit”, a menţionat Joe Cain, unul dintre martorii care au făcut publice imaginile.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video