Smiley, decizie radicală. Artistul are nevoie de o schimbare în viața lui „Îmi cam bat joc”

Smiley, decizie radicală. Artistul are nevoie de o schimbare în viața lui „Îmi cam bat joc”

Smiley a făcut o confesiune recentă. Artistul are probleme cu kilogramale, iar acest lucru îi dă bătăi de cap în prezent, motiv pentru care este dispus să ia măsuri radicale.

Smiley își dorește să slăbească cât mai repede, după ce, pe fondul pandemiei și lipsei concertelor s-a năpustit asupra mâncării. De asemenea, rolul de tătic i-a adâncit pofta de mâncare.

Acesta consideră că problema este în dreptul alegerilor alimentare pe care le face, mai cu seamă că este un gurmand, dar și pentru că nu are nicio activitate fizică. Acum a luat măsuri serioase și vedeta a renunțat la dulciuri și chiar urmează să meargă la sală pentru antrenamente.

El vrea să aibă un regim alimentar echilibrat și să fie mai organizat în privința sportului. Conform declarațiilor sale, cea mai grea parte va fi renunțarea la dulciuri pentru că este foarte pofticios și speră astfel să reziste tentațiilor culinare.

„Trebuie să recunosc că în weekend-urile în care avem filmări îmi cam bat joc cu mâncarea, dar nu renunț la sport. Am revenit în sală! Și de trei zile n–am mai mâncat dulciuri deloc, asta e a patra zi. Poate reușesc vreo două-trei luni și după poate mă obișnuiesc așa. Așa că nu mă ispitiți!”, le-a transmis Smiley urmăritorilor lui, într-un Instastory.

Smiley este un tătic desăvârșit. Cântărețul o ajută pe Gina Pistol până și la schimbat scutecele copilului.

„Sunt foarte rapid la schimbat biberoane, scutece, tot. Mi-e foarte ușor în postura de tătic. La prima băiță însă am slăbit vreo două kilograme. Acum mi-am intrat în mână. Pot să spun că sunt foarte îndemânatic. Începem diversificarea, are deja șase luni”, a explicat Smiley la un post de televiziune.

„Piciorul ei e cât degetul meu, are picioarele lungi din naștere. Deocamdată, pentru că nu are culoarea ochilor clară, nu ne dăm seama cu cine seamănă, dar probabil dacă va avea ochii verzi sau albaștri va semăna cu Gina, dacă va avea ochii căprui, cu mine, cel puțin de la nas în sus. Toată sarcina m-am rugat să nu aibă nasul meu. Are nasul mic deocamdată, să sperăm că rămâne așa”, a declarat solistul într-o apariție tv, potrivit Viva.ro.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
go4it.ro
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!