Soţul înşelat al unei vedete a depus cererea de divorţ! ”A profitat de atitudinea mea…”

• Poze

”În ultima perioadă de timp, între noi, soţii, au apărut neînţelegeri, fapt ce a generat şi întreţinut o stare tensionată, generată de pârâtă, care a profitat de atitudinea mea permisivă şi de starea de deţinere în care mă aflu, pentru a întreţine cu diverse persoane relaţii extraconjugale, unele contra cost. Întrucât comportamentul acesteia mi-a fost adus la cunoştinţă de rude şi prieteni, am apelat la o societate de detectivi pentru a-mi fi certă situaţia de fapt. Urmează să depun la dosarul cauzei Raportul întocmit de aceştia, imediat ce voi intra în posesia lui. Considerând că relatiile conjugale sunt deteriorate grav şi ireversibil, am luat decizia de a pune capăt acestei căsătorii prin divorţ”, scrie în motivarea cererii de divorţ pe care Ciprian Nistor a depus-o astăzi

S-au căsătorit în puşcărie

Anul acesta, pe 21 februarie, Laurette Atindehou şi afaceristul Ciprian Nistor spuneau „Da” în Penitenciarul Jilava, unde bărbatul era închis la acea vreme pentru o evaziune de 3 milioane de euro. De atunci însă lucruruile s-au schimbat. El a fost condamnat, definitiv, la 15 ani de închisoare, mutat la Penitenciarul Gherla, iar situaţia dintre cei doi tineri însurăţei a devenit critică.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
Click.ro
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Un cerșetor cu Lexus a strâns peste 9.000 de lei în 8 ore și a stabilit un „record” la cerșit de Sfânta Parascheva
Gandul.ro
Un cerșetor cu Lexus a strâns peste 9.000 de lei în 8 ore și a stabilit un „record” la cerșit de Sfânta Parascheva
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta