GIGI BECALI, gest incredibil pentru un băieţel care şi-a salvat surorile de la moarte! „Plătesc eu…”

• Poze

Băieţelul a dat dovadă de un curaj incredibil atunci când a realizat că flăcările se extind. Emanuel, Ioana (1 an şi 3 luni) şi Amalia (3 luni) locuiau în comuna Vutcani, împreună cu bunicii lor, în timp ce părinţii sunt plecaţi în străinătate, să muncească pentru un viitor mai bun. ”Am luat-o pe Amalia în braţe şi pe Ioana de mână şi am ieşit uşor afară. Nu mi-a fost frică”, a povestit băieţelul după ce au scăpat din urgia flăcărilor.

Cele două micuţe au fost salvate de frăţiorul lor, devenit erou fără voie.
Cele două micuţe au fost salvate de frăţiorul lor, devenit erou fără voie.

”Au venit oamenii, dar nu puteai salva ceva. M-am ars la mână, la faţă. Dacă erau copiii în casă, era nenorocire mare. Am avut un coş vechi în pod. De la coş a luat foc. Întâi s-a aprins prin pod, pe urmă a luat foc pe dedesubt. Noroc că băiatul când a văzut flăcările nu s-a pierdut cu firea. A luat-o pe aia mică în braţe, a lăsat uşile deschise şi au ieşit în drum. A fost un erou, a salvat toţi copiii, puteau să ardă toţi. Pompierii au venit după mai bine de o oră, dar nu au mai avut ce face. Totul a ars, nu a mai rămas nimic, decât ruine. Au ars şi bani, şi acte, tot. Nu mai avem nimic. Nici porc, doar câteva păsări au scăpat. Important este că sunt copiii în viaţă!”, a mărturisit Vasile Bojian, bunicul celor trei copii.

Cazul tragic al micuţului erou, care a rămas chiar în ajun de Moş Nicolae fără un acoperiş deasupra capului, l-a impresionat chiar şi pe Gigi Becali, cel care nu ezită vreodată să ajute în astfel de tragedii. Latifundiarul din Pipera a declarat că va cumpăra o locuinţă nouă pentru familia năpăstuită. „Mâine îi cumpărăm o casă. Voi o căutaţi, iar eu o plătesc. Gata, s-a rezolvat”, a declarat în direct Gigi Becali.

Bunicii şi copiii rămaşi fără acoperiş deasupra capului nu au un telefon la care să poată fi contactaţi. Dacă doriţi să-i ajutaţi puteţi lua legătura cu primăriţa comunei Vutcani, Silviana Bahrim, la numărul de telefon 0799.976.568.

(Georgiana Laciu)

„Maine ii cumparam o casa. Voi o cautati, iar eu o platesc. Gata, s-a rezolvat”, – See more at: http://www.stirilekanald.ro/gestul-de-milioane-facut-de-gigi-becali-pentru-un-pusti-de-sase-ani-care-si-a-salvat-surorile-de-la-moarte-gata–maine-am-rezolvat–platesc-eu-tot_74219.html#sthash.M1IW8WKJ.dpuf
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Gandul.ro
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!