Surpriză uriașă la “Asia Express”! Iulia Vântur, pe platourile de filmare ale show-ului de la Antena 1

De: Cancan
Publicat: 22/11/2018 | 10:09

Aflată în Bangalore, India, echipa “Asia Express” a avut parte de o super surpriză: vizita Iuliei Vîntur. Frumoasa blondă a luat avionul din Mumbai și a venit pentru a-și revedea foștii colegi care în aceste zile filmează noul sezon al show-ului difuzat în curând de Antena 1.

Citește și: Iulia Vântur radiază de fericire! A fost premiată în India

“M-am bucurat când am auzit că Mona Segall și echipa „Asia Express” vor ajunge în India și m-am gândit ce frumos ar fi să vin să îi întâmpin în țara mea de adopție. Sunt foarte frumoase aceste revederi, mai ales când împărțim atât de multe amintiri. E un sentiment foarte plăcut. Am luat avionul de dimineață și mă voi întoarce în Mumbai după această întâlnire. Mi se pare foarte interesant și o mare provocare tot acest proiect pe care ei îl desfășoară, Asia Express. Le doresc mult succes tuturor concurenților, știu că nu e deloc ușor pentru ei. În ceea ce privește echipa, știu că vor face o treabă foarte bună”, a povestit Iulia Vântur.

Citește și: Iulia Vântur a recunoscut că a trecut printr-o perioadă grea în India: „În momentul când te vezi așa dezgolit te panichezi puțin!”

Chiar dacă finala “Asia Express” va avea loc în Mumbai, oraș în care ea locuiește, Iulia Vântur nu își putea revedea colegii acolo pentru că în perioada următoare va începe filmările pentru un nou proiect. Frumoasa blondă va fi protagonista unui film indian, filmul ei de debut.

Citește și: Iulia Vântur, violată în primul ei film din India

Iulia Vântur își împarte viața între România și India, țara natală a iubitului ei

Sufletul pereche și l-a găsit la mii de kilometri depărtare de țara natală. Povestea de iubire pe care o are cu starul Salman Khan a făcut-o să se concentreze mai mult pe cariera muzicală, iar în India, Iulia Vântur a făcut furori cu vocea sa. Pe lângă muzică, vedeta, care s-a mutat din România în 2012, se ocupă și de cinematografie.  Ori de câte ori are timp, ea revine în România, unde sunt părinții și prietenii ei.

Iulia Vântur s-a născut pe 24 iulie 1980 în Iaşi. Ea a fost prezentatoare de televiziune, actriță și model. Iubitul ei, pe numele din buletin Abdul Rashid Salim Salman Khan, a venit pe lume pe 27 decembrie 1965 în Indore, India. El este actor, producător şi cântăreţ. Celebrul star de la Bollywood are patru fraţi, care sunt şi ei prezenţi în lumea filmului: Arbaaz Khan, Arpita Khan, Sohail Khan, Alvira Khan Agnihotri.