Survivor All Stars de coșmar pentru Jorge: medicul i-a dat vestea înainte de a-l urca pe masa de operație! ”Nu mai avem ce să facem!”

Publicat: 15/04/2024 | 18:06

Jorge a făcut senzație într-un interviu exclusiv, acordat pentru CANCAN.RO! Prezent la un eveniment dedicat unificării triburilor de la Survivor ALL STARS, artistul a spus adevărul despre cea de-a doua operație suferită la picior, în urma accidentării din show-ul de pe Pro TV. S-a lăsat cu multă suferință pentru „Faimosul” care susține totuși că nu are regrete, chiar dacă recuperarea este una extrem de dificilă.

Însă mai grea decât intervenția chirurgicală și revenirea după Survivor ALL STARS este viața de părinte, povestește Jorge. Fiica cea mare, Ilinca, tocmai a împlinit 22 de ani, iar ținuta sa aniversară a intrat în vizorul ochiului public, ca fiind sexy. Internauții au comentat, iar Jorge a oferit o replică de manual!

( NU RATA: JORGE, INVESTIȚIE DE JUMĂTATE DE MILION DE EURO. CUM ARATĂ APARTAMENTELE PE CARE ȘI LE-A CUMPĂRAT PE LITORAL )

Jorge a acordat un interviu de zile mari, în exclusivitate pentru CANCAN.RO (Foto: captură video)

Jorge a dezvăluit ce rigori trebuie să suporte după a doua operație la picior, suferită în urma accidentării de la Survivor ALL STARS: „E frustrant pentru mine!”

CANCAN.RO: S-au întâmplat multe în acest sezon de Survivor ALL STARS, dar cert este că toată lumea îl declară pe Zanni câștigător. Opinia ta care este?

Jorge: Contrară. Opinia mea este Iancu Sterp. Am curajul să spun că are un altfel de caracter și e un băiat chiar cu bun-simț și respectuos. E complicat să mă apuc să spun, știu că Zanni are foarte mulți fani, dar sincer trebuie să fim reali și cinstiți. Iancu are o latură umană mai așezată, mai normală. Strict din punctul meu de vedere, ne apropiem ca principii și probabil că de aia rezonez cu el. Asta nu înseamnă că Zanni nu merită. Toți care sunt și vor ajunge în finală merită.

CANCAN.RO: Iar a fost o accidentare la tine…

Jorge: A doua oară, am căzut pe traseu când începeam să mă simt mai bine, era a opta săptămână. De fapt, a șasea săptămână era când m-am accidentat, mă simțeam din ce în ce mai bine, nu îmi mai puneam atâtea proteze la picior, genunchiere. Zic «e OK, hai să alerg», mi s-a prins piciorul într-o plasă, mi s-a răsucit genunchiul. A fost groaznic și de acolo n-am mai putut să mai merg bine sau să mai alerg. M-am întors acasă, iarăși rupturi de menisc, m-am operat a doua oară. Mi-a scos 30% din menisc, mi-a zis «nu mai avem ce să facem, nu mai putem să-l coasem».

Jorge vorbește cu lux de amănunte despre operația suferită la picior, după accidentarea din show-ul Survivor ALL STARS (Foto: Instagram)

CANCAN.RO: Ce ți-a mai trebuit a doua oară Survivor?

Jorge: E foarte simplu. Când îți dă Dumnezeu, ce faci, nu primești?! Astea sunt doar scuze, găsești imediat motive să nu faci ceva. În primul rând, am mers pentru a da un exemplu copiilor «tati, suntem ciungi, suntem abia refăcuți, asta e, dăm înainte». Astea sunt riscurile, trebuie să ne asumăm, nu mi-a plăcut niciodată să găsesc motive să renunț la ceva sau să nu accept o provocare. Pentru mine a fost o provocare să văd dacă pot, dacă sunt în stare să duc mai mult, am dus mai mult. Prima dată am stat o lună, acum două. Dar nu am niciun regret, absolut deloc. Mi se pare că așa a trebuit să fie.

CANCAN.RO: Îmi imaginez că a fost multă durere…

Jorge: Fizic și emoțional a fost durere mare. Sunt un tip căruia îi place să joace fotbal. Nu mai pot să joc fotbal de ceva timp și e frustrant pentru mine. Sper la anul, pe vremea asta, să pot să alerg calumea. Dar nu mă las până nu joc din nou fotbal, până nu alerg, nu există asta la mine. O să fac tot posibilul să se întâmple asta.

( CITEȘTE ȘI: CUM ARATĂ ŞI DIN CE FACE BANI ILINCA, FIICA VITREGĂ A LUI JORGE? ARE 22 DE ANI )

Ilinca, fiica cea mare a lui Jorge și a Ramonei Prodea, a împlinit 22 de ani, iar postările sale aniversare au fost comentate de internauți (Foto: Instagram)

Viața de părinte îi ridică probleme artistului, care face remarci de impact: „E lecția mea de până acum, cu trei copii!”

CANCAN.RO: A fost ziua Ilincăi, îi urăm toate cele bune! La aniversarea ei, s-au făcut niște poze, unde ea avea o ținută sexy. N-ai zis nimic?

Jorge: Las copiii să aleagă, să facă ce vor ei. Mai mult decât să-i îndrumăm și să le spunem lucrurile importante, eu nu sunt în măsură să comentez o ținută vestimentară sau cine sunt eu să spun asta, chiar și către copiii mei?! E o alegere cute, sexy, e ziua ei, se îmbracă cum vrea ea, nu e treaba mea. Sfatul este că orice ai face în viața asta, ca părinte, dacă faci 99 de lucruri bune și al naiba un lucru nu l-ai făcut, pe care și-l doresc ei, ești cel mai oribil. Și orice ai face tu, că faci bine, că faci rău, noi toți credem ca părinți că facem bine.

Poți să fii impecabil, la un moment dat tot o să-ți găsească ceva să-ți reproșeze. E lecția mea de până acum, cu trei copii, cea mai mare lecție pentru mine a fost «cum ai putut să mă lași să fac aia, că eram prea mică, de ce nu m-ai oprit?!». Acum îți dai seama, eu ca părinte mi-o iau și pe partea cealaltă. Nu e bine nici cu prea multă libertate, nici cu prea multă strângere. Dacă mi s-a reproșat și prea multă libertate, atunci e groasă treaba. Orice ai face, oricum o interpretează cum vor copiii, așa că am învățat să îi las pe ei să decidă și să aibă consecințele alegerilor lor.

( ACCESEAZĂ ȘI: JORGE A AJUNS PE MASA DE OPERAȚII DUPĂ ACCIDENTAREA DE LA SURVIVOR!„SUNT ACUM PE PATUL DE SPITAL” )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.