Acasă » Galerie foto » Teodora Antonescu n-a scăpat de „Cârcotaşi”! Vedeta TVR2 îşi aminteşte mereu de greaşeala pe care a făcut-o

Teodora Antonescu n-a scăpat de „Cârcotaşi”! Vedeta TVR2 îşi aminteşte mereu de greaşeala pe care a făcut-o

De: Cancan 08/06/2017 | 15:28

De câteva luni, Teodora Antonescu aduce Telejurnalul TVR 2. Puţină lume ştie însă că simpatica prezentatoare visează încă de mică să devină crainică şi nu este o prezenţă nouă în studiourile TVR.

Mi-am petrecut copilăria pe holurile TVR, unde mama era regizor de emisie. Ar fi fost greu să nu mă îndrăgostesc de Televiziunea Publică’’, spune Teodora. În ciuda tinereţii sale, este un om de televiziune cu ceva experienţă: „Am fost pusă la prompter prima dată la cinci ani. Mi-ar plăcea mult să mai existe acea înregistrare. Eram îmbrăcată drăguţ, cu cămăşuţă cu rever…”, a povestit Teodora.

Ca om de televiziune, mama îi este cel mai mare critic şi întotdeauna îi arată unde mai poate îmbunătăţi câte ceva: „ba că n-am pus punctul unde trebuia, ba frazarea sau tonalitatea vocii”. Oricât de mult s-a chinuit ca totul să fie perfect, frumoasa brunetă a avut parte de o păţanie în direct: „Citeam concentrată ştirea şi era un cuvânt, „furtună”, care a ieşit fără r. Şi a fost un fel de fu… fu… furtună. Chiar a fost simpatic şi nu m-am supărat când am ajuns la… şi pe youtube. Se întâmplă. Acum, dacă greşesc, am învăţat să nu mai revin asupra cuvântului, pentru a nu face mai mult rău”, a adăugat Teodora.

Simpatica crainică a TVR2 spune şi că de atunci a luat multe lecţii de dicţie şi se simte mai sigură pe ea.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×