Titular la ”naţională”, a scandalizat lumea fotbalului la 15 ani, iar acum… S-a reapucat de fotbal după ce Hagi l-a exclus din Academie!

• Știri
Mihai Oarnă a fost component al reprezentativei U-16 a României. S-a reapucat de fotbal şi a semnat cu CS Miceşti, din Liga a 4-a

Mihai Oarnă a devenit celebru în urmă cu patru ani şi jumătate, însă, din păcate, nu performanţele din teren l-au scos în faţă, deşi talent avea cu carul. La momentul respectiv era component al reprezentativei U-16 a României şi a postat pe un site de socializare un filmuleţ în care, împreună cu mai mulţi coechipieri, batjocorea o pasageră într-un avion. Gestul, care a scandalizat lumea fotbalului, i-a adus excluderea din cadrul Academiei „Gheorghe Hagi”. Mihai Oarnă avea doar 15 ani.

Câteva luni mai târziu, a fost nevoit să abandoneze cariera de fotbalist. Şi nu din cauza unei accidentări. O boală cruntă i-a curmat visul de a deveni celebru. „I s-a descoperit o formă de cancer foarte uşoară, din fericire tratabilă, fără recidivă. A avut un fel de cancer ganglionar, ceva la sânge, nu ştiu termenul exact. Din fericire, s-a vindecat, acum este bine, dar nu mai poate juca fotbal”, dezvăluia, în aprilie, pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, tatăl lui Mihai Oarnă (VEZI AICI TOATE DETALIILE).

Mihai Oarnă s-a reapucat de fotbal după trei ani şi jumătate

Mihai Oarnă nu a putut, însă, să stea departe de gazon. A reuşit să învingă boala, iar acum a revenit pe teren. Mijlocaşul este legitimat la AS Miceşti 2002, grupare care evoluează în Liga a 4-a, judeţul Argeş. Pe 5 septembrie, fostul internaţional a parafat contractul cu actuala echipă. Şi, astfel, a reuşit să revină în fotbal după o pauză de trei ani şi jumătate. Mihai Oarnă are, acum, 20 de ani şi este hotărât să demonstreze că nu este un sportiv terminat, că nu degeaba a fost titular la ”naţională”. Nu i-a fost deloc ruşine să o ia de jos.

Oarnă este, pur şi simplu, bolnav după fotbal. Are o ambiţie ieşită din comun şi este decis să ajungă un jucător de clasă. Pe contul personal de socializare, a urcat mai multe fotografii cu el pe terenul de joc, dar şi în vestiar. A scris chiar şi un mesaj emoţionant în semn de apreciere pentru sportul pe care îl practică încă din copilărie. “Fotbalul nu îmi e pasiune, mi-e medicament. Şi, probabil eu sunt cel mai bolnav pacient”, a scris Mihai Oarnă. Are carnetul de legitimare cu numărul 5290. Deci este fotbalist cu acte în regulă. (CITEŞTE ŞI: Ce s-a ales de fotbalistul de naţională care a umilit o femeie în avion. A abandonat fotbalul la 17 ani pentru ”chefuri şmechere” cu whisky şi manele!)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!