Tragedie fără margini! Copiii care ar fi trebuit să primească rinichii care au ajuns la Victor Socaciu au murit când se întorceau de la dializă

Poze

În timp ce se luptau cu boala cumplită, Gabriela şi Viorel au avut parte de un sfârşit teribil. Cei doi verişori s-au stins în urma unui accident care s-a produs în timp ce se întorceau cu ambulanţa de la dializă din Cluj-Napoca. Salvarea în care erau a fost lovită frontal de un TIR, în apropiere de oraşul Beclean. Gabriela avea 17 ani, iar varul ei, Viorel, 16, potrivit adevarul.ro.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, care l-a denunţat pe medicul Mihai Lucan, a vorbit pentru Adevărul şi despre această operaţie controversată. Politicianul a subliniat că cei doi rinichi de la fetiţa de 10 ani puteau salva vieţile a doi adolescenţi.

„Cei doi rinichi puteau salva vieţile a doi copii, verişori, Gabi şi Viorel Bora. Gabi suferise două transplanturi nereuşite, iar de fiecare dată i se promitea că următorul rinichi va fi şi cel valabil. Problema celor care nu erau transplantaţi era fie că nu erau suficient de importanţi, nu aveau bani sau nu aveau imagine de oferit. Socaciu şi Arşinel nu aveau bani, dar ofereau imagine, care urma să fie convertită în bani prin clinica privată Lukmed, care avea astfel mai mulţi clienţi care veneau la maestru”, a declarat deputatul Emanuel Ungureanu.

Citeşte şi: Victor Socaciu, pacient al doctorului Mihai Lucan! „Cazul este mai flagrant decat al lui Arsinel“ – Detalii despre manevrele din Cluj

În urma impactului violent din 2014, cei doi veri au murit, dar şi şoferul ambulanţei. Borbatul lucra pe ambulanţă de mai bine de 30 de ani, iar acela fusese primul său accident rutier. Mai mult, Ionică Munte, şoferul de 57 de ani de pe ambulanţă locuia la câţiva kilometri cei doi copii şi îi ducea la Cluj-Napoca pentru tratament de ani buni.

Citeşte şi: Medicul Mihai Lucan ar fi intervenit ca Victor Socaciu să primească 2 rinichi de la un copil, “peste rând”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Click.ro
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Deputata traseistă de la S.O.S, înregimentată la PNL, a tras în liberali din toate poziţiile cu interpelară şi acuzaţii
Gandul.ro
Deputata traseistă de la S.O.S, înregimentată la PNL, a tras în liberali din toate poziţiile cu interpelară şi acuzaţii
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli