Una dintre cele mai bogate românce şi naşa Gabrielei Vrânceanu Firea şi l-a luat puişor de companie pe ”Mister Muscolo”!

• Showbiz

A ”jonglat” cu zeci, sute de milioane de euro ai celor pentru care a lucrat ca şef companie, s-a aflat în spatele unor dintre cele mai sonore afaceri, dar, cu toate acestea, mereu a păstrat o aură de mister în jurul ei.  Daiana Voicu – Al Bitar (ex-Tetelman) este una dintre cele mai combinatoare femei din România şi s-a iubit numai cu oameni importanţi, cunoscuţi în lumea afacerilor, dar de această dată se pare că a optat pentru un “puişor” aparte.

Daiana Voicu a renunţat la oamenii de afaceri şi s-a afişat cu ,,Mister Mucolo''.
Daiana Voicu a renunţat la oamenii de afaceri şi s-a afişat cu ,,Mister Mucolo”.

Numele Daianei Voicu a fost legat, de la apariţia ei în lumea afacerilor din România, de cel al lui Sammy Ofer, miliardar israelian de origine română – unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, decedat de mai mulţi ani. Femeia a lucrat pentru compania lui Sammy Ofer şi a fratelui acestuia, Yuli Yehuda, încă din 1998 şi a fost mâna dreaptă a celui dintâi în afacerile din România. Aflată la cârma imperiului raţilor Ofer, prin compania Willbrook, Daiana a avut o ascensiune vertiginoasă, astfel că în 2010 era considerată una dintre cele mai bogate femei din România.

Unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, israelianul Sammy Ofer (decedat în 2011) a lăsat-o pe Daiana să coordoneze compania Willbrook, cea care a dezvoltat în prima fază proiectul Cathedral Plaza (foto jos)

Cel mai mediatizat proiect local realizat de respectiva companie a fost turnul de birouri Cathedral Plaza de pe Strada Luterană din Bucureşti, construcţia creând un adevărat scandal în ultimii ani. Şi asta din cauza unui litigiu cu Arhiepiscopia Romano-Catolică. Reprezentanţii bisericii au solicitat demolarea turnului situat lângă clădirea Arhiepiscopiei şi au obţinut în instanţă o decizie conform căreia autorizaţia de construire nu este valabilă. Mai multe instanţe au decis de-a lungul anilor că este vorba de o construcţie ilegală, iar lovitura finală a fost primită anul trecut. În 2015, Curtea de Apel Ploieşti a decis demolarea Cathedral Plaza, sentinţa fiind definitivă. Femeia şi-a dat în 2011 demisia de la Willbrook şi a invocat motive personale. Atunci s-a speculat că Daiana a fost certată pentru faptul că a făcut praf banii investiţi de Sammy Ofer în proiectul Cathedral Plaza.

E în război cu fostul soţ din cauza fiicei lui Mircea Sandu

Culmea, în paralel cu belele pe linie profesională, viaţa Daianei Voicu avea să cunoască şi ea un recul. Căsătorită cu omul de afaceri Ziv Tetelman, cu care are doi copii, ea a ajuns să se despartă de acesta tot în fatidicul an 2011. Şi nici până azi, lucrurile nu au fost clarificate între cei doi, mărturie fiind procesele în care ei îşi dispută autoritatea părintească asupra copiilor sau rămăsiţe din afacerile de odinioară. Daiana Voicu şi soţul ei de la acea vreme le-au fost naşi la cununia civilă Gabrielei Vrânceanu Firea şi lui Florentin Pandele.

Daiana Voicu şi soţul ei de la acea vreme, Ziv Tetelman, le-au fost naşi la cununia civilă Gabrielei Vrânceanu Firea şi lui Florentin Pandele.
Daiana Voicu şi soţul ei de la acea vreme, Ziv Tetelman, le-au fost naşi la cununia civilă Gabrielei Vrânceanu Firea şi lui Florentin Pandele.

Surse din apropiere cuplului ne-au mărturisit că războiul dintre Ziv şi Daiana a început în momentul în care Tetelman a intrat într-o relaţie cu Raluca Sandu, fiica fostului preşedinte al FRF, cu care, între timp, s-a şi căsătorit şi a făcut un copil. Nici Daiana nu a pierdut timpul şi s-a recăsătorit cu Ualid Al-Bitar, fiul fostului ambasadorul al Autorităţii Palestiniene la Bucureşti, devenind doamna Al-Bitar. Ironia sorţii, observată de mai mulţi cunoscuţi ai Daianei, aceasta a trecut de la un israelian la un palestinian, cunoscută fiind duşmănia dintre cele două naţii.

Dacă cunoaşteţi detalii despre această istorioară de amor şi/ sau despre bărbatul tatuat al Daianei Voicu, vă rugăm să ne scrieţi la pont@cancan.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!