Unul dintre cele mai mari mall-uri din București se închide: „Important este acum prevenția nu banii pe care o să îi pierdem”

Unul dintre cele mai mari mall-uri din București se închide: „Important este acum prevenția nu banii pe care o să îi pierdem”

Unul dintre cele mai mari și populare centre comerciale din București, Băneasa Shopping City, a anunțat că își suspendă activitatea pentru a prevenirea răspândurii noului coronavirus. Astfel, aceasta devine primul mall din Capitală care își închide porțile în contextul pandemiei.

Decizia conducerii centrului comercial vine după ce pe pieţele externe decizia închiderii mallurilor a fost luată de autorităţi.

„Băneasa Shopping City, angajaţii retailerilor precum şi echipa centrului comercial formează o comunitate pe care o respectăm şi a cărei siguranţă şi sănătate au devenit în prezent obiective capitale. Este o situaţie fără precedent pentru noi. În toată activitatea noastră nu am fost nevoiţi să luăm o decizie similară, însă evenimentele recente şi momentele dificile cu care societatea se confruntă, ne obligă la responsabilitate”, spune Arthur Popa, CEO al Băneasa Shopping City.

„Este de datoria noastră”

Totodată, oficialii spun că popularul mall are datoria să protejeze comunitatea, clienţii, retailerii precum şi angajaţii care îşi desfăşoară activitatea de zi cu zi în magazinele centrului comercial, pentru că sănătatea şi siguranţa lor sunt o prioritate permanentă.

„Este decizia noastră voluntară să dispunem suspendarea temporară a centrului comercial, în perioada 23 martie-16 aprilie 2020 sau până când starea de urgenţă instaurată de autorităţi va fi ridicată. Excepţie de la această măsură face hypermarketul Carrefour care va avea program ca şi până acum, între orele 08.00-22.00 şi farmaciile care vor avea program de funcţionare normal, între orele 10.00-22.00.”

Experienta internatională, autorităţile şi specialiştii recomandă distanţarea socială, aceasta fiind singura metodă eficientă pentru a preveni răspândirea virusului, şi este în interesul superior al întregii comunităţi locale si nu numai, să respecte această recomandare si să adopte măsuri preventive, adaugă oficialii Băneasa Shopping City.
“

În cei 12 ani de funcţionare, Băneasa Shopping City s-a poziţionat ca lider al pieţei de retail şi ne dorim să continuam să inspirăm şi să oferim un exemplu de responsabilitate prin decizia noastră în această perioadă dificilă. Suntem conştienţi că măsura va avea un impact economic semnificativ asupra afacerilor noastre, însă acum este esenţial să avem o atitudine care facilitează preventia. Ne dorim să rămânem uniţi în demersurile de a proteja, să fim responsabili şi să trecem cu bine peste această perioadă dificilă!” a mai declarat Arthur Popa, CEO al Băneasa Shopping City, citat de Ziarul Financiar. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri