Reguli de la Supernanny. IRINA PETREA demontează miturile de parenting
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Galerie foto » VIDEO. Locuitorii din Săvârşin îl plâng pe Rege. „Nu va mai fi niciodată la fel”

VIDEO. Locuitorii din Săvârşin îl plâng pe Rege. „Nu va mai fi niciodată la fel”

De: Cancan 06/12/2017 | 13:59
Tristeţea a cuprins şi Palatul de la Săvârşin

La castelul de la Săvârşin, steagul României a fost coborât în bernă. Localnicii îl plâng pe Regele Mihai, iar autorităţile locale anunţă că vor trimite o delegaţie la funeraliile care vor avea loc la Curtea de Argeş. Oamenii au adus coroane şi lumânări pe care le-au lăsat lângă intrarea pe domeniul regal. (VEZI ŞI: Trei zile de doliu naţional în Romania, în urma decesului Regelui Mihai I! Când vor fi acestea)

„Vestea am primit-o cu tristeţe şi cu lacrimi. Am fost unul dintre cei şapte călăreţi care l-au aşteptat pe Majestatea Sa acum câţiva ani. Nu prea îmi găsesc cuvintele… Suntem aici vecini şi am trăit aşa, puţinii ani, alături şi în vecinătatea Casei Regale. Ne pare nespus de rău de pierderea care ne-a sfâşiat sufletele. Nu va mai fi niciodată la fel la Săvârşin. Săvârşinenii l-au iubit şi Majestatea Sa va rămâne în sufletele noastre. A fost un om modest, care a umblat printre oameni, a fost omul care a venit cu cadouri de sărbători la copii, la oamenii nevoiaşi, a fost un om care a trăit printre noi”, spune Carmen Constantin, din Săvârşin.

Abia stăpânindu-şi emoţiile, femeia povesteşte că familia ei a fost prima din localitate care a primit-o pe Regina Ana.

„Regina Ana a fost primită prima dată la Săvârşin în gospodăria noastră pentru că puţini oameni erau atunci care nu se temeau încă de regimul comunist. Şi-atunci bunicul meu, care era un om hotărât şi monarhist convins, a hotărât să fie primită la noi în gospodărie”, îşi aminteşte Carmen Constantin.

La rândul său, primarul localităţii,  Ioan Vodicean, rememorează momentele trăite alături de Familia Regală şi îşi prezintă condoleanţele.

Este un moment în care greu ne putem găsi cuvintele să exprimăm durerea pe care o avem cu toţii în suflet. Majestatea Sa a fost alături de poporul său atât în exil, cât şi în perioada când era în ţară. Mai mult, la Săvârşin venea în fiecare an cu prilejul sărbătorilor religioase. De Crăciun nu a lipsit până în urmă cu trei ani, de când sănătatea Majestăţii Sale s-a înrăutăţit. Cu această ocazie, vizita familiile din Săvârşin, ducea pachete cu alimente familiilor nevoiaşe, în aşa fel încât pe masa tuturor românilor de la Săvârşin să se simtă că e sărbătoare. Vom organiza o delegaţie care să participe la funeraliile de la Curtea de Argeş” a declarat Ioan Vodicean, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Casa Regală a anunţat, de altfel, programul funeraliilor: (NU RATA, AICI: Prima imagine de la funeraliile Regelui Mihai! Casa Regală a făcut totul public)

„În ziua de miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 11.00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa Şefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, şi a membrilor Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe şi ai Casei Majestăţii Sale. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment.

Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 14.00, corpul neînsufleţit al Regelui va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Custodele Coroanei şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia. Programul vizitei oficialităţilor pentru a transmite condoleanţe la Castelul Peleş este următorul:

– Ora 14-15: Instituţia Preşedintelui României, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului Republicii Moldova.
– Ora 15-16: Reprezentanţii Instituţiilor Statului, centrale şi locale.
– Ora 16-17: Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale.
– Ora 17-18: Reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei.

Publicul nu va avea acces pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleş şi, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.

Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 18.00, corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul şi presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.

Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal:

– Miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 şi ora 24.00;
– Joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 şi ora 22.00;
– Vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 şi ora 22.00.

Intrarea este liberă. Accesul presei este permis. (CITEŞTE ŞI: Poveşti memorabile dezvăluite la căpătâiul Regelui Mihai în noaptea priveghiului! S-a aflat totul abia după moartea Majestăţii Sale)

Cei prezenţi la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I, sunt rugaţi să respecte următoarele reguli:

– Să fie îmbrăcaţi în ţinută corespunzătoare, cu culori închise.
– Să nu poarte sacoşe, genţi ori bagaje voluminoase de niciun fel.
– Să nu vină însoţiţi de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.
– Să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea şi filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.
– Să aibă la ei un document de identitate.
– Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi aşezate în grădina din faţa Palatului Regal sau pe trotuarul din faţa grilajului Palatului. Personalul Casei Majestăţii Sale va fi la faţa locului, pentru a îndruma publicul participant.
– Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poştă, pe adresa Palatului Elisabeta.
– În incinta Palatului Regal, fumatul şi vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.

Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcţiona un post de prim-ajutor.

În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10.30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

La ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. Accesul presei este liber.

La ora 11.15, sicriul va fi aşezat în maşina mortuară.

De la ora 11.25 la ora 12.15, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei.

De la ora 12.30 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul şi presa nu vor avea acces în catedrală.

Între ora 14.00 şi ora 18.20, cortegiul funebru se va deplasa la Curtea de Argeş, pe ruta Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Arcul de Triumf, Chitila, Titu, Găeşti, Topoloveni, Piteşti, Curtea de Argeş. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi.

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 18.45, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeş. Ceremonia va fi privată, în prezenţa Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine prezenţi la eveniment. Publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeş. Presa va avea acces în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş.

Prezenţa presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Familia Regală anunţă mare doliu pentru 40 zile şi doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu şi doliul se referă la prezenţa publică a membrilor Familiei Regale.

Cărţi de condoleanţe sunt deschise, la Castelul Peleş, la Palatul Regal (Calea Victoriei) şi la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului.

Mesaje de condoleanţe pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje

ALIN TERENTE

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Fiica ei e una dintre cele mai sexy artiste, însă nici mama sa nu se lasă mai prejos! Imagini incendiare cu Denise Iacobescu
Fiica ei e una dintre cele mai sexy artiste, însă nici mama sa nu se...
„Nu mă aşteptam să fie vândute atât de multe”. Revista în care campioana mondială a apărut doar cu o pereche de mănuşi pe ea a scris istorie
„Nu mă aşteptam să fie vândute atât de multe”. Revista în care campioana mondială a...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Marina Almășan, mesaj dur pentru ultima soție a lui Victor Socaciu, la 3 ani de la decesul artistului: „Nu fac parastas, las pe seama văduvei, a fost coană preoteasă”. Cum își alină dorul și suferința
Marina Almășan, mesaj dur pentru ultima soție a lui Victor Socaciu, la 3 ani de...
FCSB și Europa League: Cum rescrie istoria fotbalului european
FCSB și Europa League: Cum rescrie istoria fotbalului european
Un român și-a ucis soția pe o stradă din Palma de Mallorca. În mașină era și fetița lor de 2 ani. Femeia avea ordin de protecție
Un român și-a ucis soția pe o stradă din Palma de Mallorca. În mașină era...
Polonia, în alertă după atacul pe scară largă al Rusiei asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Au fost activate forțele aeriene
Polonia, în alertă după atacul pe scară largă al Rusiei asupra instalaţiilor energetice din Ucraina....
Lider de sindicat, despre bugetari: „Un etaj întreg vine la muncă după ora 10:00. Am văzut cea mai mare expoziţie de poşete de top”
Lider de sindicat, despre bugetari: „Un etaj întreg vine la muncă după ora 10:00. Am...
Este legal să ai două permise de conducere, dacă unul este de rezervă?
Este legal să ai două permise de conducere, dacă unul este de rezervă?
Ce a apărut la locul tragediei din Ploiești, acolo unde Armando și Mihai și-au găsit sfârșitul mult prea devreme. Prietenii și apropiații sunt încă în stare de șoc
Ce a apărut la locul tragediei din Ploiești, acolo unde Armando și Mihai și-au găsit...
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești, se întorc în țară după tragedie: „Mama lui nu ştie că a murit”
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești,...
Ce dietă o ajută pe Andreea Mantea să se mențină în formă? Vedeta TV a arătat, de fapt, din ce e format prânzul ei. „E foarte greu, dar să știți că reușesc.”
Ce dietă o ajută pe Andreea Mantea să se mențină în formă? Vedeta TV a...
„N-am murit” Discuția halucinantă pe care Nicu Sârghea a avut-o cu doar câteva ore înainte să fie găsit fără suflare în propria casă! Toboșarul trupei Vunk și-a prevestit ultimele clipe din viață?
„N-am murit” Discuția halucinantă pe care Nicu Sârghea a avut-o cu doar câteva ore înainte...
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au fost filmate
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă butelia!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă...
Alertă de securitate pentru mașinile Škoda!
Alertă de securitate pentru mașinile Škoda!
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii cărora nu le place să citească
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii cărora nu le place să citească
Wow! La asta chiar nu se aștepta nimeni! Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, s-a fotografiat dezbrăcată în zăpadă: „Are un efect sedativ și...”. Explicația care i-a surprins pe toți
Wow! La asta chiar nu se aștepta nimeni! Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, s-a...
Mesajul astrelor pentru zodii, 14 decembrie 2024. Fecioara e iritată. Săgetătorul încheie o etapă
Mesajul astrelor pentru zodii, 14 decembrie 2024. Fecioara e iritată. Săgetătorul încheie o etapă
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
Statul vrea banii românilor. Te execută pe loc. Românii sunt obligați să plătească impozit
Statul vrea banii românilor. Te execută pe loc. Românii sunt obligați să plătească impozit
Wow! Cristela Georgescu, în costum de baie în zăpadă, imagini necenzurate cu "Prima Doamnă!
Wow! Cristela Georgescu, în costum de baie în zăpadă, imagini necenzurate cu "Prima Doamnă!
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
Cum se va încheia războiul Rusiei în Ucraina?
Cum se va încheia războiul Rusiei în Ucraina?
Decizie pentru românii care-și schimbă buletinul. Reguli noi la bancă din ianuarie 2025
Decizie pentru românii care-și schimbă buletinul. Reguli noi la bancă din ianuarie 2025
Weekend de coșmar în România. Ce e mai rău, acum urmează
Weekend de coșmar în România. Ce e mai rău, acum urmează
Cât costă ornamentele pentru bradul de Crăciun. Cât plătești pentru un brad artificial sau o instalație LED, în decembrie 2024
Cât costă ornamentele pentru bradul de Crăciun. Cât plătești pentru un brad artificial sau o...
Lovitura primită de milionarul român de 33 de ani care construieşte un castel în ţara noastră! Ce se întâmplă cu una dintre afacerile sale
Lovitura primită de milionarul român de 33 de ani care construieşte un castel în ţara...
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea...
Unde locuiește Fuego și ce spun vecinii despre el:
Unde locuiește Fuego și ce spun vecinii despre el: "Dacă te întâlnești cu el, vorbește...
Alina Bădic anunță ce persoane sunt ajutate de Pluto și la ce trebuie să fim atenți. E important să știm asta
Alina Bădic anunță ce persoane sunt ajutate de Pluto și la ce trebuie să fim...
Creatura care a fost văzută în părțile României. Trăiește numai în Siberia. „Este o specie extrem de rară”
Creatura care a fost văzută în părțile României. Trăiește numai în Siberia. „Este o specie...
Unde își va petrece sărbătorile de iarnă Irinel Columbeanu. Situația în care a ajuns fostul milionar, șocantă
Unde își va petrece sărbătorile de iarnă Irinel Columbeanu. Situația în care a ajuns fostul...
×