Vladimir Drăghia, detalii neştiute despre naşterea fiicei sale: „Au fost surprinse doamnele de acolo”. Urmează botezul Zorei

• Poze

În cadrul unui interviu emoţionant, actorul a vorbit despre relaţia pe care o are cu mama fiicei sale, dar şi despre cum i s-a schimbat viaţa de când s-a născut Alaia Zora. Vladimir Drăghia a mărturisit că fost în sala de naşteri şi a văzut-o pe fetiţa lui încă de când a venit pe lume.

Întrebat despre căsătorie, carismaticul actor a spus: „pas!” şi a argumentat că nu crede în această intituţie, dar şi că venirea pe lume a unui copil e mai importantă decât un certificat de căsătorie. Vladimir Drăghia şi partenera lui îşi vor creştina mica prinţesă peste o săptămână. Toate astea la insistenţele bunicii starului. El a spus că au chiar şi un naş pentru Zora.

„Cea mică s-a născut la o zi distanţă de ziua iubitei mele. (…). Cum s-a schimbat relaţia… Păi, având în vedere că suntem de un an şi ceva, nu pot să spun că ne-a dat peste cap, pentru că îmi doream asta (…). Nu a fost planificat (n.r.: venirea pe lume a fiicei sale), dar bine că s-a întâmplat. Nici nu am apucat să ne obişnuim unul cu celălalt, că a şi apărut Zora. (…). Am fost inclusiv în sala în care s-a născut, au fost surprinse doamnele de acolo (…). Mă implic cât pot, când are nevoie sunt acolo, s-a prins că nu mă pricep la băiţă. Am fost cu ea la mare când a împlinit o lună. (…). Nouă ne-a fost puţin frică (…), dar ne-am descurcat. (…). Dar, într-adevăr se pune problema: crezi că ai face faţă? (…). Cred că e cea mai bună variantă să rămânem cu un copil, iar mai târziu, ne vom decide. (…).  Mai oficial decât un copil, ce poate fi? Eu nu cred în instituţia căsătoriei (…). Iubita mea e la fel ca mine, nu are nicio problemă cu asta. (…). Clar nu o să mă căsătoresc niciodată, nu cred în căsătorie. Botezul se va întâmpla, după ce m-a sunat bunica de vreo trei ori. (…). Peste o săptămână (n.r.: va avea loc botezul), avem un naş.”, a declarat Vladimir Drăghia în cadrul emisiunii „Vorbeşte Lumea”.

Alice şi Vladimir Drăghia au devenit părinţii anul acesta. Alaia Zora  s-a născut pe 9 iulie 2017.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!