Vremea pentru următoarele zile. Când se vor înregistra 23 de grade

Vremea pentru următoarele zile. Când se vor înregistra 23 de grade

Gradele vor urca treptat în termometre în următoarele trei zile, dar nu scăpăm de ploi. În primele zile ale săptămânii viitoare, vremea va fi instabilă, astfel că vor fi intervale în care temporar va ploua. Maximele vor ajunge până la 23 de grade, transmite ANM.

Începutul de săptămână debutează cu înnorări şi, temporar, cu ploi în regiunile de nord-vest, centru şi sud-vest.

„Săptămâna viitoare, cel puţin în primele zile ale săptămânii vitoare, vremea va fi, în general, instabilă, astfel că vor fi intervale în care temporar va ploua. Concret, începutul de săptămână debutează cu înnorări şi, temporar, cu ploi. Ziua, în partea de nord-vest şi centru, şi pe arii restrânse în rest, iar noaptea, local, în partea de vest, sud-vest şi în centru”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Oana Catrina.

În ceea ce priveşte vremea la munte, aici sunt aşteptate precipitaţii mixte şi predominant ninsori, dar numai la altitudini mari. Cantităţile de apă ce se vor acumula pe parcursul unei zile aici, vor depăşi 15-20 de litri pe metru pătrat.

„În zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali sunt aşteptate precipitaţii mixte, iar la altitudini mari, predominant ninsori, în timp ce în restul zonei montane, adică în zona Carpaţilor Occidentali, va ploua. Vorbim, mai ales, de averse însoţite de descărcări electrice, iar, izolat, cantităţile de apă ce se vor acumula pe parcursul a 24 de ore vor depăşi 15-20 de litri pe metru pătrat, cu o probabilitate mai mare în zona montană”, mai spune Oana Catrina.

Luni, la orele amiezii, mercurul din termometre va urca până la temperatura de 22 de grade.

„Local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari pe creste montane, în special în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, unde la rafală sunt aşteptate viteze care vor atinge şi vor depăşi 70-75 de km/oră. În orele amiezii vor fi temperaturi la scara întregii ţări cuprinse, în general, între 10 şi 22 de grade, minime între 0 şi 10 grade Celsius”, precizează meteorologul.

Ziua de marţi vine cu înnorări în majoritatea regiunilor, temporar ploi. Maxima acestei zile va atinge 19 grade Celsius.

„Ziua, mai ales în regiunile vestice, sud-vestice şi parţial în cele centrale, iar noaptea, pe arii mai restrânse în restul zonelor. La munte, în special pe creste vor mai fi precipitaţii mixte, iar vântul va continua să prezinte intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze mai mari în sudul Banatului şi în zona înaltă. Maximele marţi se vor încadra între 10 şi 19 grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei”, mai spune meteorologul.

Miercuri, vremea se încălzeşte, urmând ca în această zi să se înregistreze valori termice mai ridicate decât cele specifice datei.

„În ziua de miercuri, contăm pe o încălzire a vremii, o încălzire ce va conduce la înregistrarea unor valori termice mai ridicate decât cele specifice datei, în regiunile intracarpatice, şi apropiate de mediile multianuale în restul teritoriului. Cerul va fi variabil, vor fi înnorări trecătoare în prima parte a intervalului, în special în partea de nord şi de nord- vest a teritoriului, însă doar cu totul izolat sunt aşteptate ploi slabe. Local şi temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, în continuare viteze mai mari urmând a se înregistra în zona munţilor Banatului şi în Carpaţii Meridionali. Maximele vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, minime între -1 şi 13 grade Celsius”, mai spune meteorologul Oana Catrina.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!