William Morgan Sheppard a murit la 86 de ani. Actorul s-a stins sub privirile soției

• Vedete

Este doliu în lumea filmului de peste hotare. William Morgan Sheppard, actorul britanic care apare în franciza ”Star Trek”, a murit la vârsta de 86 de ani. Decesul a survenit în timp ce starul se afla într-un spital din Los Angeles. Fiul său a făcut public un comunicat emoționant despre ultimele clipe de viață ale părintelui său. Potrivit actorului Mark Sheppard, tatăl lui s-a stins sub privirile soției sale.

William Morgan Sheppard a murit la vârsta de 86 de ani

William Morgan Sheppard se număra printre cei mai îndrăgiți actori de la Hollywood, unde a jucat în numeroase filme apreciate, printre care se numără: “Star Trek,”, “Dr Who ”, “Mad Men”. Regretatul actor britanic s-a stins din viață ieri, iar în urmă cu câteva ore fiul său, care i-a călcat pe urme, a confirmat vestea tristă. Odată cu publicarea unui comunicat, Mark Sheppard a dezvăluit că a petrecut câteva ore bune cu părintele său în ziua fatidică. William Morgan Sheppard și-a dat ultima suflare în timp ce soția lui era în salon și îl ținea de mână. Starul era bolnav, dar nu se știe nimic despre problemele de sănătate cu care se confrunta.

“Noi am mers astăzi (n.r.: ieri) la spital ca să ne petrecem timpul împreună cu tatăl meu. Deși el nu putea să vorbeasc, ne-am ținut de mână, el a râs și a fost atât de fericit să ne vadă pe noi. Noi am plecat și am mers acasă. A fost o zi bună. El a fost dus de urgență la spital și a murit la ora 06:30 după-amiaza, în timp ce mama mea era alături de el. Sunt atât de recunoscător că el nu a mai fost nevoit să sufere mai mult. Vă mulțumesc pentru gândurile voastre senine, iubire și rugăciuni” este mesajul scris de Mark Sheppard pe pagina lui de Instagram, unde a postat o poză cu tatăl său în timp ce era pe patul de spital.

https://www.instagram.com/p/BsUdEq3gBn2/

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!