Acasă » Știri » Nu ştie limba germană, dar a tradus două cărţi. Rectorul Universităţii Bucureşti, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, s-a dat singur de gol

Nu ştie limba germană, dar a tradus două cărţi. Rectorul Universităţii Bucureşti, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, s-a dat singur de gol

De: Cancan 06/07/2016 | 13:08
Nu ştie limba germană, dar a tradus două cărţi. Rectorul Universităţii Bucureşti, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, s-a dat singur de gol

 

Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, cel care a fost propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, figurează ca traducător dinlimba  germană a lucrării „Cercetări filosofice” a austriacului Ludwig Wittgenstein, apărută în 2004. În CV-ul său, Mircea Dumitru a scris asta în privinţa  abilităţilor privind limba germană: "citit – slab, vorbit – nu, scris – nu”.

 

Într-o convorbire telefonică de acum câţiva ani, Mircea Dumitru a recunoscut că nu a avut vreo contribuţie la această traducere, iar prezenţa numelui său ca traducător din germană pe pagina de gardă a cărţii s-a datorat. rugăminţii lui Mircea Flonta!, potrivit cotidianul. Numele său figurează şi pe traducerea lucrării „Tractatus Logico-Philosophicus” (2001) a aceluiaşi Wittgenstein, carte apărută în 2001. Mircea Dumitru a mai deţinut poziţia de rector al Universităţii din Bucureşti în perioada 2011-2015 şi prorector între 2008-2011. În perioada 2000-2008 a fost Decan al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti.

Mircea Dumitru a recunoscut c[ nu ;tie limba german[, dar apare ca traducător
Mircea Dumitru a recunoscut c[ nu ;tie limba german[, dar apare ca traducător

Din 1998 este Doctor în Filosofie al Universităţii din Bucureşti şi, din acelaşi an, Doctor în Filosofie al Tulane University, New Orleans, Louisiana, SUA. A publicat trei cărţi de autor şi este coautorul unui manual de logică şi argumentare. A coordonat colecţia Filosofie contemporană a Editurii Polirom, Iaşi, a publicat zeci de studii şi articole în reviste şi volume de specialitate.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Orașul din România unde chiriile încep de la 9 LEI pe lună. Se află într-o frumoasă zonă turistică
Orașul din România unde chiriile încep de la 9 LEI pe lună. Se află într-o...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Mădălina Ghenea, cea mai INCENDIARĂ filmare din an! A RIDICAT temperatura din termometre
Mădălina Ghenea, cea mai INCENDIARĂ filmare din an! A RIDICAT temperatura din termometre
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea care i-a schimbat viața
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Alina Ceuşan s-a afișat cu burtica de graviduță. Cum arată și ce anunț important a făcut creatoarea de conținut pentru urmăritorii săi: ,,Am fost întotdeauna transparentă și destul de deschisă”
Alina Ceuşan s-a afișat cu burtica de graviduță. Cum arată și ce anunț important a...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a trăit „Au fost restaurante care nu m-au primit. A căzut cerul pe mine.”
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Leguma pe care trebuie să o incluzi zilnic în meniu. Românii nu prea o consumă și pentru că este ieftină. E o bombă de vitamine și face minuni pentru sănătatea ta
Leguma pe care trebuie să o incluzi zilnic în meniu. Românii nu prea o consumă...
Produsul Lidl adorat de toți românii este adus la raft de sâmbătă, 27 aprilie 2024. E la ofertă, dar retailerul are în catalog și alte reduceri. Apar și promoțiile de Paște
Produsul Lidl adorat de toți românii este adus la raft de sâmbătă, 27 aprilie 2024....
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Efectul postului intermitent asupra metabolismului. Rezultatele testelor pe voluntari
Efectul postului intermitent asupra metabolismului. Rezultatele testelor pe voluntari
BANC | Bulă și Lenuța erau căsătoriți de 25 de ani
BANC | Bulă și Lenuța erau căsătoriți de 25 de ani
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu:
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
Ce moștenire le va lăsa Dan Negru copiilor: „În lumea civilizată asta e o normalitate. La noi e o minune”
Ce moștenire le va lăsa Dan Negru copiilor: „În lumea civilizată asta e o normalitate....
Funcția Waze de care puțini șoferi din România știu că este disponibilă. Te scoate dintr-o mare încurcătură și ocolește toate ambuteiajele
Funcția Waze de care puțini șoferi din România știu că este disponibilă. Te scoate dintr-o...
Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în siguranță și sunt șanse mari să supraviețuiești la un seism puternic
Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în...