Nașul Pepe și-a botezat nepoțica de la Londra: “Nașele sunt Rosa și Maria”

Ziua de astăzi, 9 februarie, a fost una cât se poate de deosebită pentru Pepe și familia lui. Artistul și-a creștinat nepoțica, fiica fratelui său Miguel, într-o biserică din Pipera. De la eveniment a lipsit fosta soție a artistului, Raluca Pastramă.

Contactat de CANCAN.RO, Pepe a spus câteva cuvinte despre acest eveniment fericit din viața sa. Artistul a precizat, totodată, că fratele său, care locuiește peste hotare, a venit special în țară pentru a-și boteza copilul.

„Ce poate fi mai frumos decât să creștinezi un copil?!”

„Da, am creștinat-o pe fiica fratelui meu, Miguel. O cheamă Alexandra Maria, iar fetele mele (n.r.  – Rosa Alexandra Pascu, Maria Pascu) m-au inspirat când am ales numele și tot ele au fost nașe. S-a născut pe 29 noiembrie a venit de la Londra special pentru acest lucru. 

Botezul a avut puțini invitați, iar petrecerea la fel, maxim 15-20 de invitați. A fost un moment foarte emoționant pentru mine, ce poate fi mai frumos decât să creștinezi un copil, mai ales când o faci în interiorul familiei”, ne-a declarat Pepe, în exclusivitate.

Mai mult, atunci când a fost întrebat cine este nașa, având în vedere că acesta este primul botez când nu o are lângă el și pe Raluca, Pepe ne-a răspuns cât se poate de clar: „Nașele sunt Rosa și Maria”. (VEZI AICI: RALUCA ȘI PEPE AU DIVORȚAT LA NOTAR)

Fratele lui Pepe a venit în țară special pentru a își creștina copilul

Ce se întâmplă cu artistul, acum, după divorț

Pentru că a divorțat de Raluca Pastramă, viața lui Pepe s-a schimbat radical. Artistul locuiește acum singur, dar spune că acest lucru nu îi sperie deloc.

„Întotdeauna m-am descurcat singur, pentru că eu m-am mutat de la părinţi de la vârsta de 15 ani. Am locuit singur, cu chirie, aşadar am învăţat să şi spăl, să şi calc, fac şi curățenie.

(Citește și: Cu cine rămân fetițele lui Pepe și ale Ralucăi Pastramă, după divorțul celor doi. Unde vor locui micuțele, de acum încolo)

În momentul de faţă, firesc, există cineva, o doamnă care are grijă de toate astea, şi a existat întotdeauna în ultimii 15-20 de ani cineva care s-a ocupat de gospodărie, pentru că nu am timp.

În casa mea găseşti ce se găseşte într-o casă normală. Eu sunt cel care găteşte, am grijă să fie curăţenie şi ordine în fiecare zi; chiar dacă de două ori pe săptămână am pe cineva la curăţenie generală, în viața de zi cu zi sunt extrem de ordonat şi ştiu tot rostul casei, de la A la Z”, declara Pepe pentru Viva, în urmă cu doar câteva zile.

„Mă topesc după fetițele mele”

Chiar dacă nu s-au mai înțeles și au fost nevoiți să se despartă, Pepe și Raluca au grijă ca acest fapt să nu le afecteze deloc pe fetițele lor, Rosa și Maria.

„Sunt un tată extrem de îndrăgostit de fetiţele lui şi, da, recunosc faptul că pot obţine orice de la mine. Însă încerc să le responsabilizez pe cât posibil, să le fac să înţeleagă că nu e uşor să obţii tot în viaţă, ci trebuie să şi înveţi, să fii muncitor, respectuos, cât se poate de educat, de atent la ce spun părinţii.

Contează foarte mult să nu aibă senzaţia că li se cuvine orice, dar, sincer, mă topesc în faţa fetiţelor mele şi fac tot posibilul să le îndeplinesc orice dorinţă, cât pot, cum pot”, a spus Pepe.

Nu rata: S-a aflat! Cu cine locuiește Pepe acum, după despărțirea de Raluca Pastramă: ”Există cineva”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Prosport.ro
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
Click.ro
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Slovacia sfidează liniile Bruxelles-ului și anunță că reia legăturile cu Rusia. Robert Fico trimite săptămâna viitoare o delegație la Moscova
Gandul.ro
Slovacia sfidează liniile Bruxelles-ului și anunță că reia legăturile cu Rusia. Robert Fico trimite săptămâna viitoare o delegație la Moscova
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...