Francisca și-a ieșit din pepeni: ”Mă zgârie pe creier! Mă calcă în picioare!” Vrea să scape de ”Kim Kardashian”!

Câteva prietene ”s-au jucat” cu formele Franciscăi și i-au spus, în glumă, Kim Kardashian! Ea a râs atunci, dar nu știa că avea să devină nickname-ul care o va chinui. Artista a dezvăluit, pentru CANCAN.RO, ce a însemnat asocierea cu faimoasa vedetă de peste Ocean.

Francisca are deja câteva proiecte îndrăznețe pe care vrea musai să le ducă la capăt, așa cum de altfel mărturisea pentru CANCAN.RO (Vezi AICI interviul integral), dar acum s-a oprit la… Kim Kardashian. De România, însă! Nickname-ul care îi scoate peri albi, care o sâcâie, o zgârie pe creier, îi calcă numele în picioare! Cum s-a ajuns aici? Chiar artista avea să dezvăluie!

”Comparația cu Kim Kardashian a venit, cumva, mai oficial, în urmă cu câțiva ani din partea presei. Dacă, la început, câteva prietene îmi spuneau mai în glumă, mai serios faptul că semăn, apoi a devenit un nickname care mă zgârie pe creier de fiecare dată când îl aud”, a început Francisca povestioara.

Cum a ajuns Kim Kardashian de România

Ușor de înțeles de unde vine. Dar cântăreața detaliază. ”Mai mult ca sigur, am fost asemănată datorită sau din cauza formelor voluptuoase. Eu nu m-am autointitulat sau identificat deloc cu ea. Asta nu înseamnă că sunt arogantă sau că am nu știu ce filme sau aere de vedetă! Nu, dimpotriva, pe Kim o consider o femeie superbă, foarte smart, care a construit un imperiu, a evoluat și a devenit un icon, indiferent că unii vor să accepte sau nu acest lucru.

Cu toții știm cum și-a făcut apariția în această industrie, însă eu nu sunt aici să comentez pe nimeni. Din punctul meu de vedere, lăsând la o parte formele, corpul, consider că este una dintre cele mai frumoase femei, ca trăsături ale chipului”, a spus Francisca, pentru CANCAN.RO.

”Eu sunt eu și nu copia cuiva”

Francisca este deranjată de porecla primită, Kim Kardashian de România, deși asemănarea dintre ea și vedeta de peste Ocean este vizibilă

Doar că… ”Eu sunt eu și nu copia cuiva! Eu așa simt să mă îmbrac și acest stil vestimentar l-am abordat încă din adolescență, pentru că eu mi-am iubit formele întotdeauna, indiferent de volum, eu așa arăt pentru că natura m-a lăsat pe pământ minionă și cu forme, șoldurile mele așa sunt, talia etc… Și dacă privim la multe alte femei minione cu forme (Shakira, Salma Hayek, Sofia Vergara) toate au talia mică și șoldurile mai generoase”, a menționat Francisca.

(CITEȘTE ȘI: UITE-O PE KIM KARDASHIAN DE ROMÂNIA! CÂT DE BINE SEAMĂNĂ BOTOȘĂNEANCA CU VEDETA INTERNAȚIONALĂ)

Francisca: ”Acest nickname calcă efectiv în picioare toată munca mea din muzică”

Curge, însă, nemulțumirea. Mai ales că Francisca a început să-și ridice cariera de la frageda vârstă de cinci ani.

”Foarte clar, nu îmi place pentru că această comparație mi se pare că înlătură orice calitate pe care o am, faptul că eu încă de la cinci ani am început să îmi construiesc o carieră în muzică, faptul că am trecut prin câteva concursuri serioase, cel mai mare fiind «X Factor», faptul că am lansat piese cu artiști respectabili etc.

Acest nickname calcă efectiv în picioare toată munca mea din muzică, teatru și vă spun cu mâna pe inimă că am muncit ani buni, nu am apărut ca ciuperca după ploaie. Calcă în picioare artistul Francisca, artistul Ciska, pentru că ambele proiecte sunt ale mele și mă aruncă într-o zonă care nu mă reprezintă deloc, de monden, de vedetism, iar eu nu sunt vedeta! Nu în sensul acesta! Eu sunt artist. Consider că acest titlu, de vedetă, trebuie să fie o consecință a unor rezultate excepționale pentru care unii oameni muncesc o viață!

Nu îmi place pentru că lumea tinde să nu te mai ia în serios! Eu nu am intrat în polemici cu nimeni, am o viață liniștită, am familie, fac muzică, sunt implicată uneori și în televiziune, sunt prezentator de gale sportive, adică ringannouncer, am pentru ce munci, am activitate, slavă cerului, deci nu sufăr după orice apariție, cu orice preț, cu orice titlu! Calitate, nu cantitate!”, a comentat artista.

Kim Kardashian, una dintre cele mai cunoscute vedete din Statele Unite, influencer, model și actriță

”Tu nu ești o copie și nici o pițipoancă”

A crezut că e o glumă, la început, când s-a văzut comparată cu vedeta de peste Ocean. ”Dar unii spuneau: «Taci, că te ajută! Tu mergi și cântă-ți piesele, promovează-te! Vocea ta se aude oricum și cine te aude nu te va asocia atât de mult cu titlul! Important este să îți poți cânta melodiile, titlul nu mai contează.» Asta până când lucrurile au devenit serioase, iar lumea deja nu mă știa de Francisca de la «X Factor», ci de «Kardashian de România»! Pffff…. Treaba asta cu Kardashian «DE ROMÂNIA» efectiv mă zgârie pe creier! Numele meu este Francisca”, a subliniat Francisca.

De răutăți a ferit-o Cel de Sus, iar soțul este mereu lângă ea și o susține. ”Mereu mi se spune «Franci, nu e corect titlul acela de pe TV! Tu nu ești o copie și nici o pițipoancă! Tu ai o ocupație, tu faci ceva! Ne place Kardashian că e mișto, dar pe Francisca o iubim! Zi-le să nu te mai prezinte așa!» Iar eu… mă prezint Francisca sau Ciska, dar nu pot să le impun eu tuturor să scrie așa! Misiunea mea este să mă țin de visul meu, nu să îi corectez pe alții!”, mai spune artista.

(NU RATA: EA ESTE KIM KARDASHIAN DE ROMÂNIA! SCHIMB DE REPLICI ÎNTRE EA ŞI MĂRUŢĂ)

„Sunt o fată simplă care chiar își dorește o carieră frumoasă”

„Nu au fost răutăți voluntare, ci mai mult scepticism în ceea ce privește calitățile mele vocale sau stilul meu de viață. Însă, situațiile s-au remediat, din momentul în care oamenii mă cunoșteau și legau 2-3 vorbe cu mine. Probabil că oamenii când vedeau că eu chiar nu aveam nici o legătură cu «pisi» pe care ți-o imginezi plângând că i-a sărit sclipiciul de pe unghii sau că nu a ajuns la estetician din cauza traficului, așa cum majoritatea își imaginează când aud «Kim K de România» se schimba și atitudinea lor vizavi de mine!

Am avut noroc de faptul că mereu am fost primită frumos în emisiunile la care am participat, că oamenii au rezonat imediat cu mine și că au simțit din prima că sunt o fată simplă care chiar își dorește o carieră frumoasă și o imagine curată. Dacă au mai existat și alte comentarii, sincer, nu știu, și dacă le-aș fi văzut sau știu, le-aș fi ignorat cu succes!

Soțul meu mă susține 100 % când vine vorba despre acest subiect, la fel familia, prietenii și toate cunoștințele mele care cunosc măcar 10% din parcursul meu, din perioadele mele rele și bune, care mă știu pe mine ca om, dar și ca artist”, a încheiat Francisca supărătorul capitol ”Kim Kardashian de România”.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
În ce a investit Mirela Retegan banii câștigați din amulete, la Asia Express. Ce a făcut cu cele 100 de plicuri, adunate în cele șapte săptămâni de competiție
Click.ro
În ce a investit Mirela Retegan banii câștigați din amulete, la Asia Express. Ce a făcut cu cele 100 de plicuri, adunate în cele șapte săptămâni de competiție
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Digi 24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
go4it.ro
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Gigi Becali, mărturisire neașteptată despre microfoanele din casă. Ce a făcut latifundiarul din Pipera când a descoperit că e ascultat
Gandul.ro
Gigi Becali, mărturisire neașteptată despre microfoanele din casă. Ce a făcut latifundiarul din Pipera când a descoperit că e ascultat
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic