Cine e această vedetă TV? Schimbare majoră pentru una dintre cele mai apreciate staruri media

Cine e această vedetă TV? Schimbare majoră pentru una dintre cele mai apreciate staruri media
Actrița a ajuns de nerecunoscut / Sursă foto: Instagram

În urmă cu două zile, o celebră actriță a postat, pe rețelele de socializare, o imagine cu nouă său look. Chiar dacă este cunoscută în întreaga lume, schimbarea a fost atât de mare încât puțini au fost cei care au recunoscut-o. 

În ultima zi a lunii mai, actrița din filme precum The Good Girl, (500) Days of Summer, The New Guy, Manic și multe altele a ajuns să fie de nerecunoscut.Cei care i-au văzut poza pe Instagram habar n-ar fi avut că este chiar ea, dacă nu ar fi avut numele său scris lângă imagini.

Zooey Deschael

Actrița și-a schimbat radical look-ul / Sursă foto: Instagram

Vedeta este nimeni alta decât Zooey Deschael! Mulți nu au putut să-și dea seama cine este deoarece erau obișnuiți cu părul său șaten. Așa arăta înainte să-și facă părul blond:

Zooey Deschael, o actriță de renume mondial / Sursă foto: Instagram

Observând diferența atât de mare de aspect, fanii au reacționat imediat, lăsând sute de comentarii la postarea celebrității.

(CITEȘTE ȘI: Lady Gaga a devenit de nerecunoscut pentru fani. Cum arată acum: „Cine e femeia asta?”)

Cum au reacționat fanii când au văzut-o pe Zooey Deschael

Câteodată, o coafură nouă îți poate schimba, cu totul, imaginea. Când în această ecuație intră și modificarea culorii de păr, rezultatul poate fi unul neașteptat. În cazul lui Zooey Deschael, fanii au complimentat-o imediat pentru alegerea făcută, dar în primă fază, mulți n-au știut că este chiar ea.

 „Cine este fata aceea?”, „Ea dovedește în fiecare zi de ce oamenii nu ar fi recunoscut că Clark Kent este Superman”, „Seamănă cu Olivia Newton John!”, „Wow, acest nou look este 100% uimitor!”, „Aceasta este, într-adevăr, o fată nouă”, „Cine este ea?!!!!!”, sunt doar câteva dintre comentarii.

(CITEȘTE ȘI: Bianca Patrichi, de nerecunoscut după Survivor România! Transformare uluitoare la Pro TV)

Cum și-a început actrița cariera

Zooey Deschael s-a născut în anul 1980, într-o familie de artiști. Tatăl ei este nimeni altul decât Caleb Deschanel, director de imagine nominalizat la Premiile Oscar, cunoscut mai ales pentru producția Patimile lui Iiisus (2004). Mama sa este actrița Mary Jo Deschanel, celebră pentru rolul din Twin Peaks.

Cariera artistei a început de la o vârstă fragedă. La 17 ani, a apărut deja în primul său serial TV, Veronica (1997). Rolul într-un film a venit la scurtă vreme după aceea, în 1999. Din cauza apariției, a renunțat la universitate pentru a putea continua să fie actriță în toată regula. De atunci, a continuat să apară într-o mulțime de filme și seriale de televiziune care i-au adus un succes internațional.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...