Angajații Palatului Buckingham, scandal monstru la o petrecere cu tematică de Crăciun. Poliția a intervenit de urgență!

Angajații Palatului Buckingham, scandal monstru la o petrecere cu tematică de Crăciun. Poliția a intervenit de urgență!
sursa foto: Hepta

Palatul Buckingham a început o investigație, după ce angajații săi au produs un scandal monstru, la o petrecere cu tematică de Crăciun, organizată în centrul Londrei.

Aproximativ 50 de angajați ai Familiei Regale au participat la petrecerea cu bucluc, după ce în prealabil își îndepliniseră atribuțiile de serviciu în cadrul unei recepții desfășurate la Palatul Buckingham. Pe fondul consumului excesiv de alcool, spiritele s-au încins și a fost nevoie de intervenția poliției metropolitane pentru a-i despărți pe scandalagii.

„Agenţii de poliţie au fost solicitaţi la un bar de pe Victoria Street în urma unor informaţii potrivit cărora o clientă a spart pahare şi a încercat să agreseze un membru al personalului”, a declarat Poliţia Metropolitană.

De altfel, femeia în vârstă de 24 de ani nu a fost singura arestată. Oamenii legii au aplicat sancțiuni mai multor participanți pentru tulburarea ordinii publice, relatează Reuters.

Citește și: Încoronarea Regelui Charles i-a costat mult pe contribuabilii britanici: ”Afectează nivelul de trai!”

Femeia a fost eliberată din arest însă reprezentanții monarhiei încep propria anchetă

Suspecta din acest caz a petrecut o noapte după gratii și a fost eliberată azi dimineață din arestul poliției, însă pentru ea aventura nu s-a încheiat. Angajatorul, Palatul Buckingham în acest caz, a anunțat că va porni o investigație în acest sens, pentru că imaginea regalității britanice nu trebuie pătată de lucrătorii săi.

„Vrem să oferim clarificări în privința incidentelor petrecute la evenimentul din centrul Londrei, care nu era asociat Casei Regale. Angajații noștri trebuie să fie responsabili și în afara programului de imaginea lor, pentru că orice abatere alterează percepția oamenilor despre Familia Regală. Vom lua măsurile disciplinare corespunzătoare, pentru că astfel de comportamente nu au cum să rămână nesancționate”, au precizat reprezentanții monarhiei, fără a da detalii despre cum vor aplica aceste măsuri punitive.

Citește și: Cum a încălcat Regele Charles protocolul pentru Kate Middleton. Ce a făcut suveranul britanic

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...