Incendiu devastator la un hotel din Prahova! 5 persoane se aflau în interior: o femeie a fost găsită carbonizată

Foto: ISU PRAHOVA

Incendiu uriaș la un hotel din Prahova. Pompierii au intervenit de urgență pentru stingerea flăcărilor, la un hotel din localitatea Tătărani, comuna Bărcănești, județul Prahova. În interiorul hotelului se aflau cinci persoane, în momentul declanșării focului.

UPDATE: „Incendiul a fost lichidat. În urma acţiunilor de căutare au fost identificate două victime carbonizate”, a anunțat IGSU. Se pare că ar fi vorba despre două femei nepaleze, care lucrau la hotel.

Trei dintre persoane au reușit să se salveze singure, iar pompierii continuă căutările în timp ce se luptă să stingă flăcările. Incendiul se manifestă la o clădire cu regim P+1, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat și nu mai există risc de propagare.

Incendiu devastator la un hotel din Prahova

Pentru gestionarea situației au ajuns la fața locului cinci autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autocisternă, două autoscări și un echipaj SMURD. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a confirmat că echipele de intervenție sunt mobilizate masiv la fața locului.

„Pompierii militari din Prahova intervin, la această oră, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un operator economic din comuna Bărcăneşti, satul Tătărani”, a transmis IGSU.

În momentul în care hotelul a fost cuprins de flăcări, cinci persoane se aflau cazate în interior. Trei dintre acestea au reușit să iasă nevătămate, una dintre ele este dată dispărută, iar alta a fost găsită carbonizată. Căutările continuă pentru identificarea celei de-a doua persoane dată dispărută. Vizibilitatea este foarte scăzută din cauza fumului dens, iar riscul de intoxicație este foarte ridicat.

„Pompierii continuă acţiunea de stingere a incendiului. Din informaţiile primite până în acest moment, la momentul izbucnirii incendiului în interior se aflau cinci persoane, din care trei s-au autoevacuat. Pompierii efectuează căutari pentru identificarea persoanelor dispărute”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Care sunt singurele două aparate care nu trebuie conectate la aceeași priză. Aceste 2 electrocasnice îți pot distruge locuința

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...