Mașinile plug-in hibride te pot obliga să le încarci bateria. Puterea motorului scade dacă ignori notificările

Mașinile plug-in hibride te pot obliga să le încarci bateria. Puterea motorului scade dacă ignori notificările
sursă foto: Pixabay

Producătorii germani de automobile propun o soluție neobișnuită pentru a face modelele plug-in hibride mai eficiente în viața reală, fără ca Uniunea Europeană să fie nevoită să înăsprească regulile de calcul a emisiilor și consumului.

În prezent, cifrele oficiale de consum și emisii ale acestor mașini se bazează pe ipoteza că proprietarii le încarcă frecvent, însă studiile arată că, în realitate, mulți nu fac acest lucru. Astfel, modelele plug-in hibride ajung să polueze de până la cinci ori mai mult decât sugerează datele omologate.

Proprietarii, obligați să încarce periodic bateriile

Pentru a rezolva această problemă, asociația industriei auto germane, VDA, a prezentat ideea unui sistem care să oblige șoferii să-și încarce bateria la intervale regulate. Conceptul se bazează pe afișarea unor notificări tot mai insistente pe bord, iar dacă acestea sunt ignorate, mașina ar putea să reducă puterea motorului sau chiar să refuze să pornească până când bateria este încărcată. Producătorii discută în continuare intervalul optim: s-ar putea să fie necesară încărcarea măcar o dată la 300 sau 500 km, în funcție de autonomia electrică totală a vehiculului.

Practic, mașinile ar funcționa astfel: inițial, șoferul primește o notificare discretă. Dacă ignoranța continuă, avertizările devin tot mai agresive, iar motorul începe să-și reducă performanța.

În cele din urmă, dacă bateria nu este conectată la priză, mașina ar putea să nu mai pornească, obligând șoferul să aloce timp pentru încărcare înainte de a putea circula din nou. Scopul declarat al producătorilor este ca modelele plug-in hibride să atingă performanțele de consum teoretic nu doar pe hârtie, ci și în viața reală.

Propunerea VDA nu se limitează la modele economice. Ea ar putea afecta și vehicule de performanță, inclusiv BMW M5 sau supercar-uri plug-in hibride produse de constructorii italieni. În aceste cazuri, limitarea temporară a puterii și obligativitatea de a încărca bateria ar putea reprezenta o provocare neobișnuită pentru șoferii obișnuiți cu performanțe maxime. Totuși, pentru producători este o soluție prin care pot menține segmentul hibride plug-in în portofoliu fără să fie penalizați în raportările de emisii.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
go4it.ro
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta