Fuego, show-uri totale la Chișinău! Aplaudat în picioare de Maia Sandu și de basarabeni

Nu mai e o noutate faptul că Paul Surugiu Fuego este extrem de iubit și apreciat în Republica Moldova, acolo unde este, din anul 2012, și “Artist al Poporului”, aceasta fiind cea mai înaltă distincție în stat! Vineri și sâmbătă, pe 7 și 8 noiembrie, artistul a avut concertele sale grandioase anuale de la Chișinău. Aceste două spectacole au fost sold out cu aproape o săptămână înainte, peste 4000 de moldoveni venind să-l asculte și să îl aplaude pe artistul preferat.

Mai mult, în prima zi, pe 7 noiembrie, în sală s-a aflat însăși președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, însoțită de mama sa! La începutul show-ului, coborând din sala, Fuego s-a oprit la ea, s-au îmbrățișat, iar pe scenă acesta a salutat onorat prezența sa, felicitând lupta ei pentru continuarea parcursului european! Spectacolul “Cântec nesfârșit”, de factură pop simfonică, a fost unul magistral. Trei ore de show unic, alături de Orchestra Filarmonicii Naționale a Moldovei și Capela Corală Doina, dirijor Cristian Obrejan, aproape 100 de artiști pe scena mare a Palatului National “Nicolae Sulac” din Chișinău.

Vizibil emoționat, Fuego a râs, a plâns, a trecut prin multe stări și el și publicul. S-a aplaudat mult, au fost momente unice, care au demonstrat din nou ca Paul Surugiu este omul spectacol, capabil de a face producții mărețe, alături de echipe mici. Scenografia a fost aparte – o scena inundată de flori, candelabre curgând din tavan, ecrane led spectaculoase, toate acestea dând naștere unei povești de neuitat.

Artistul a cântat numeroase cântece din repertoriul său, iubite de basarabeni, având și duete alături de artiști de acolo, precum Anișoara Puică, Andrei Porubin, Doredos, Adriana Ochișanu, Aura și soprana Ana Cernicova, alături de care a cântat “Copacul” lui Jolt Kerestely, ridicând sala în picioare, ovaționând minute în șir! Haios, pus pe poante, Fuego a purtat spectatorii din cele două seri prin multe stări, construind o poveste unică, o feerie muzicală a varietății, arătând, deși nu mai era cazul neapărat, ca este o voce unică, care poate cânta orice, cu oricine, oricând! Concertul va putea fi urmărit pe 27 decembrie, de la ora 20.00, la TVR 2.

“Anul acesta am ales să nu fac concert mare la Sala Palatului din București și să investesc timp și resurse în această mare producție de la Chișinău! Eu cred ca a fost bine, un succes! Am fost onorat, iar și iar, să văd cât mă iubesc basarabenii, cât însemn eu pentru ei! Locul meu e pe scene și probabil n-aș mai fi dacă mi-ar răpi cineva vreodată posibilitatea de a fi acolo! Am avut emoții mari, a fost un tur de forță de câte trei ore în ambele seri, cu schimbări de costume, piese diverse, trăiri diverse și multă încărcătură! Dar cred ca am reușit să transmitem ceea ce ne-am propus – bucurie! Asta vreau mereu să ofer publicului meu! Da, sunt fericit de o nouă reușită!”, a declarat Paul Surugiu Fuego.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!